E prins între durere şi ezitare. Acum ori niciodată. E în stare să-şi calce peste puteri şi să îi spună ? Să îi spună că a fost doar o greşeală şi că nu mai ţine la ea ? De unde să găsească puterea să-i privească ochii palizi de ură ? Cum să o rănească cu sânge rece pe fiinţa care i-a dăruit totul ?
Sunt întrebări la care caută un răspuns. Singurul lucru cert este că nu mai poate aşa. Simte o afecţiune usturătoare faţă de persoana pe care cu puţin timp în urma o credea iubirea vieţii sale, nu ar putea să îi facă niciodată rău. Dar nu mai putea să se chinuie singur, în acte masochiste de înalt calibru, simţind cum îi iau foc buzele sub atingerea ei, cum corpul o ia razna, într-o fugă nebună, o goană după adevăr... Simţea o nevoie acută de egoism crud, involuntar, disperat. Sânge rece, indiferenţă şi lipsă de regrete. De asta avea nevoie pentru a-şi putea înfrunta temerile. De o putere stranie, care zăcea în el, ieşind mai la suprafaţă cu fiecare privire.
Obrajii îl ardeau. O are în faţa lui. Acum este momentul. Ezită. E poate cel mai greu lucru pe care l-a facut vreodată. Fericirea lui sau fericirea ei ? Durerea ei ar putea fi recuperabilă sau i-ar deveni fatală ? Riscă să piardă sau să câştige totul. E un joc de noroc.
Cuvintele îi ies involuntar, imprecise, variate, nedesluşite şi de neînţeles. Nu ştie ce l-a facut să vorbească. Impulsul de conservare a pus stăpânire pe el. Lacrimile ei nu îl impresionau. Durerea pe care o emana sufletul din faţa lui era infinit mai neinteresantă decât eliberarea greutăţii sale.
A lăsat-o în urmă, plângând, implorându-l să rămână. Nu i-a greşit cu nimic, dar nu îşi poate dicta fericirea. Era liber şi nimic nu îl mai putea întoarce în robie.
Fusese cel mai greu lucru din viaţa sa, dar a găsit puterea să o facă. Acum se simţea invincibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu