Învingătorul este întotdeauna singur

24 de ore în culisele celebrităţii.
Un portret necruţător al timpului nostru.

O zi la Cannes. Scena: strălucitorul festival de film. Personaje principale: Igor Malev şi Ewa, fosta lui soţie. Personaje secundare: actorii principali şi figuranţii fastuoasei lumi a filmului şi a modei. După o despărţire dureroasă, Igor, un om de afaceri rus, elaborează un plan pentru a-şi recâştiga fosta soţie. E dispus să facă orice sacrificii, inclusiv umane, în numele acestei iubiri devastatoare, care distruge totul în jur, dezintegrându-i inclusiv pe cei care o trăiesc.

Cu un scenariu „imaginat“ de autorul care a vândut peste 100 de milioane de exemplare din cărţile sale, Învingătorul este întotdeauna singur este o parabolă a superficialităţii, lăcomiei şi cultului celebrităţii, un crud portret al lumii de azi.

„Când m-am hotărât să fac o descriere fotografică a epocii în care trăim, am scris acest roman“, spune Paulo Coelho. Învingătorul este întotdeauna singur e o meditaţie asupra laturii întunecate a succesului, asupra destinului visurilor inocente într-o societate marcată de o profundă disoluţie a valorilor.

Sursa : www.humanitas.ro

Nu e nimic aici în afara dorinţei noastre de a muri cât mai târziu posibil

Uneori sunt luată prin surprindere de mine însămi. Nu pot să înţeleg de unde atâtea sentimente obscure într-o singură fiinţă. Unde intră atât de mult dor, atât de multă durere... ? Sunt luată prin surprindere de propriile gânduri, nu ştiu cum pot realiza unele lucruri fără a le putea opri şi a le lăsa în continuare să mă ardă în interior asemenea unui incinerator grăbit spre a arde cât mai multe cadavre.
Mi se scurge viaţa prin vene fără a putea face nimic. Fără a putea mişca un deget şi a opri sângele care îmi poartă lichidul numit viaţă şi a-l face să înceteze puţin din marşul alert în care goneşte. Să stea măcar un minut pe loc, să mă lase să respir libertate, pentru ca apoi să continue a-mi sfărâma speranţele şi a-mi limita timpul.
Timp... Haotic. Ce e timpul ? De fapt, ce e libertatea ?
Nu există timp. E doar o formă de a ne măsura dorinţele şi de a ne aduce aminte că nu suntem nemuritori. O invenţie stupidă. Pentru ce să îţi aminteşti că o să mori ? Asta nu te face să trăieşti. Sunt convenţii limitative, şi aşa nu ştim cât timp avem la dispoziţie. Niciodată. E doar o formă de a măsura cât am trăit, în modul propriu. Pentru că a trăi nu e doar a exista, nicidecum. Pentru a realiza cum e să trăieşti şi ce înseamnă a trăi în adevăratul sens al cuvântului e nevoie de mai mult. Un "mai mult" pe care nu vi-l pot detalia, pentru că nu îl cunosc. Ştiu doar că libertatea e un cuvânt cheie.
Libertate ? Cum să fii liber când eşti avertizat încă de la început de... timp. Şi de viaţă. Simplul fapt că nu ştii cât ai la dispoziţie te face incomplet şi limitat.
Am început de la sentimente. Am început cu tristeţe şi termin într-o notă tristă, altfel rămân la stadiul de aberaţii.
Nu ştiu decât că mi-e dor. Mi-e dor... Şi doare.

* Titlul postării şi poza sunt "inspirate" din SONI de Andrei Ruse.