Miresme văratice, cocktail de lacrimi si zambete, parfum de libertate... Asta e în jur. Lumea parcă a luat-o razna, nopţile au înlocuit zilele, căldura a topit asfaltul şi gândurile triste... Pare a fi o înviere mult dorită a firii, umanitatea zburdă lent, în reluare, pe acorduri exotice. Vara ne metamorfozează din fiinţe cumpătate în fiinţe nocturne. De la apus până în zori trecem printr-o transformare existenţială, care ne menţine vibraţia emoţiilor vie.
Zilele trec precum orele, timpul trece cu o viteză ameţitoare, pentru ca noi, după trei luni, să realizăm că nu am apucat să facem nimic. După ce ne-am bucurat de vară si de libertate de parcă ar fi fost un drog, ajungem să privim in urmă cu tristeţe, cu dor şi cu nerăbdare pentru ceea ce urmează.
Ploaie de stele peste visuri şi speranţe. Cuvine amestecate, fără sens, obraznice, obsecene. Euforie. Dezmăţ. Libertate. Nebunie.
Respir vara şi ameţesc, e mai rea ca un drog. Şi sunt dependentă... O simt alergându-mi prin vene, îmi pulsează pe piele, prin pori... O respir, o simt, o trăiesc. E mai rău ca un amant înflăcărat care lasă cicatrici pe piele cu jăratic. O doresc, ard de nerăbdare... Şi când e aici, mă topesc, încăt nici nu o simt cum trece pe lângă mine. E o emoţie ce-mi împresoară fiinţa, asemenea unei iele, mă înnebuneşte ca o poţiune de dragoste, apoi mă lasă pradă sentimentelor negre din urma ei.
E un ciclu natural, atât de natural încât mă ameţeşte, pare ireal cât trebuie să o aştept pentru ca apoi să fiu dezamăgită de trecerea ei rapidă.
Vara e amantul meu ideal...
Bun "amant" ti-ai gasit ... :)
RăspundețiȘtergere