Fantome îmbibate în parfum de amintiri îmi bântuie prezentul...M-apasă un dor nebun şi vreau să fug, să alerg, să ţip... M-am săturat de perdele translucide printre gândurile mele fericite care umbresc zâmbete necoapte.
Sunt sătulă de ploi amare de lacrimi şi de momente de convalescenţă. Vreau soare fără nori şi ploi, vreau fericire...
Dar mi-e atât de dor încât mă doare. Mă crucifică, mă torturează şi nu mă lasă să continui. Mă fixează în loc. Acele ceasornicului meu arată aceeaşi oră de aproape un an. Şi gândul mă perindă prin aceleaşi locuri, iar şi iar, mereu grăbit, mereu acelaşi...
Inima-mi plânge, chiar dacă zâmbesc. Trec uneori prin clipe groaznice şi atunci când cred că mi-am revenit, mă afund...
Mă rătăcesc printre cuvinte, scriu plângând, urlu. Mă izolez şi nu mai vreau să ştiu de nimeni. Dar mi-e dor şi mă întorc spăşită. Îmi lipseşte acel ceva de care mi-e dor şi pe care deja îl urăsc că nu mă lasă să continui. Aş vrea, dar mă opreşte. Şi atunci când stagnez, mă lasă să merg mai departe, oprindu-mă la primul pas făcut.
Cum să renunţ la amintirea ta atât de vie şi atât de dureroasă? Cum să te uit când nu pot şi nu vreau?
Vreau să te simt, dar nu mai pot. M-ai lăsat singură în lume rece şi plină de amintiri morbide. Nu ţi-am greşit cu nimic ca să-mi faci asta. Vrei să ştii ceva? Te iubesc sincer!
Fantome îmbibate în parfum de amintiri îmi bântuie prezentul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu