Mi te-ai ascuns sub piele. Te-ai infiltrat acolo pe nesimţite şi ai început să sapi. Fără să ştii se pare. Fără să-mi fi dat măcar eu seama la timp. Fără să fi vrut niciunul dintre noi, dar mai ales eu, să se ajungă aici. Acum e prea târziu. Pentru că-mi simt sufletul în tălpi şi cu fiecare pas pe care-l fac îl calc în picioare iar şi iar... Nu pentru că mi-ar face plăcere să-mi tăvălesc sinele prin ţărână, ci pur şi simpu pentru că nu există alt remediu. Pentru ce remediu ? Pentru tine.
Pentru că dacă mi-ai fura secretele şi amintirile şi dacă mi-ai asculta visele cum ai asculta o casetă veche la un walkman nu foarte funcţionabil, mi-ai citi toate slăbiciunile, mi-ai descoperi toate ascunzişurile, toate tainele, te-ai bucura fără să ştii de goliciunea sufletului meu. Iar un suflet dezbrăcat de măşti, de principii şi reguli, de canoane, temeri şi ascunzişuri e mai vulnerabil decât un animal între prădători. Cât de periculoasă e o inimă deschisă ? Mai periculoasă decât o operaţie pe cord deschis.*
Pentru că alături de tine am învăţat să iubesc. Şi pentru că nu vreau să uit cum e, iar tu o să mă ajuţi. O să mă ajuţi pentru că mă iubeşti. Pentru că ştiu asta, simt, respir iubirea ta. Pentru că m-am folosit de asta şi am regretat. Pentru că apreciez şi nu am cum să îţi mulţumesc decât iubindu-te. Înzecit !
Îţi mulţumesc că m-ai învăţat să trăiesc. Îţi promit că nu o să te uit niciodată. Şi nu o să trebuiască să mă chinui să fac asta.
*Până în acest punct, textul nu îmi aparţine, fiind preluat de pe un alt blog. Îi mulţumesc autorului.
Astazi, mi-am facut curat in inima, fara sa pastrez nimic ascuns, am alungat clipe de fericire si momente in care imi doream sa mor, totul fara sa privesc inapoi.Insa pentru o clipa m-am lasat purtat de glasuri pe aripile amintirilor ca sa retraiesc inca o data clipa noastra, ca sa mor inca o data.Am zburat cu gandul pe albastrul cerului, ochilor tai am alintat suvitele de par rebele si am cazut acolo de sus, din spatiul dragostei, in bratele tale.Este o durere inexplicabila, dar in acelasi timp este singura placere care mi-a mai ramas de la viata, este… de fapt era o simfonie a sentimentelor fara cuvinte, doar atingerea era de ajuns.Ai fost cea care mi-a deschis inima, si totusi in accelasi timp si cea care a ferecat-o.Acum… acum este un cuvant fara sens pentru ca nu mai pot sa exist fara ce a fost, insa nu pot sa traiesc fara sa uit.Ma apasa greutatea minutelor transformate in ani, nu pot sa traiesc fara sa uit jocu luminii in ochii tai, buzele calde care ma mangaiau daca ma loveam, acum am pierdut sirul lacrimilor sunt intr-un labirint care… care cred ca este viata mea.Si stiu, stiu ca nu vei veni sa ma salvezi, acum as vrea sa stiu ca esti fericita, daca nu mai insemn nimic ma multumesc sa stiu ca, am fost candva cel ales.Stiu ca am un mod ciudat de a iubi si de a arata asta stiu ca poate e prea tarziu, dar daca te iubesc… ce greu apasa aceste simple cuvinte, oare ar fi schimbat ceva daca ti le-as fi spus?Cred ca nu mai conteaza si… acum inca mi-ar fi greu sa explic ce insemni pentru mine… lacrimile se intorc din focul care le-a nascut.Imi este dor de cuvintele tale cel mai mult.De ce taci?Urasc… urasc, urasc tot ce se leaga de tine pana si pe mine si plang si sper si te iubesc.E tarziu sau poate prea devreme acum, sa mai adaug ceva s-au depanat atatea amintiri,atatea ganduri frumoase incat mi-a amutit gandul printre lacrimi.Am colindat cu tine printre imagini pline si tulburatoare, de expresie si culoare, dar fara cuvinte nu as reusi sa aflu taina sufletului tau.Rostind in fiecare zi, atat de multe cuvinte atat de banale sau atat de tipice, insa ne este greu sa rostim acel “te iubesc” ce taina poate inflori cu aceste cuvinte?Ce abis poate deschide?Ce fior poate naste… Ce suflete poate unii… Imi vine greu sa cred, ca totusi cineva ma poate iubi si ma refer la cineva strain pentru ca, stiu ca cei din familie ma iubesc dar cand cineva cu care am vorbit, si cu care am stat imi spune “te iubesc” ma tulbura.Nu doar sunetul lor, ci semnificatia ce o cuprinde in ele, rostite aceste cuvinte pecetluiesc un teanc de sentimente, dar in aceelasi timp deschid altele mai profunde.A iubi pe cineva inseamna, o recunoastere a parti de Dumnezeire, este o putere de a face bine celuilalt fericindu-l.Nu fac o pledoarie pentru iubire, ci aduc un argument pentru a avea curajul sa spunem unul altuia “te iubesc”, insa acest argument il vom afla, abia dupa ce intr-o stare de puritate si entuziasm le vom rosti cu glas de diamant.Uneori le spunem prin fapte, prin ganduri, prin gesturi, prin lacrimi, printr-o imbratisare, dar tot atat de rar prin cuvinte si cateodata e pacat, sunt atat de minunate melodia lor e atat de ingereasca… sunetul lor te inalta spre lumina fericirii, pentru ca doar vocea lor poate sa nasca viata si sa daruiasca eternitatea.Dar acestea, nu sunt posibile daca la baza lor, nu exista respect, incredere si intelegere… si inca ceva… am uitat… A….. “te iubesc”.
RăspundețiȘtergeresuperb, la fel ca acele pisicute tare dulci!
RăspundețiȘtergere