E ciudat cum uneori durerea pune stăpânire pe întreaga ta fiinţă, desfigurându-te şi mutilându-ţi până şi sentimentele plăcute de odinioară. O clipă poate schimba o viaţă cu o cruzime incredibilă pentru ceva atât de scurt. Nu cred în destin. Nu am crezut niciodată şi nici nu cred că o voi face vreodată. Sunt doar întâmplări aruncate într-o ordine dezgustătoare, incertă, menite să te schimbe sau să îţi conserve temperamentul. E greu de înţeles de ce ar vrea cineva să te sfâşâie tu fiind aparent nevinovat, lăsându-te singur cu durerea care te roade pe dinăuntru asemenea unui vierme slinos.
Se întâmplă multe fără rost, sau cel puţin cu un rost total necunoscut nouă. De ce ar complota Universul prin nişte secunde fatale doar pentru a sfârşi o viaţă care trebuia în mod firesc să-şi urmeze cursul mult timp înainte ? Pentru ce atâta suferinţă şi lacrimi de disperare pentru nişte nenorocite de secunde neprielnice ? Şi cu ce scop toate astea ? Maturizare, prudenţă, realizare ? Nu. Pentru că aşa e nemernica asta de viaţă. Pentru că aşa vrea ea să fie. Cine a spus că moartea e crudă, nu a cunoscut viaţa. Era chiar necesar ca zeci de persoane să devină de o mie de ori mai îndurerate peste noapte ? A fost prea multă fericire ? Greşeli chiar de neiertat ?
Nu vom găsi niciun răspuns şi nici nu are rost să îi mai continuăm căutarea. Aşa va fi şi de acum înainte, ăsta e doar un început pentru unii şi o continuare pentru alţii. Suferinţe mai mari de atât nu vom mai avea, dar ne găsim o mică alinare în amintiri... De acum dureroase.
Cine mă cunoaşte ştie din ce motive am scris această postare. Sunt trăirile noastre, ale prietenilor, care am pierdut un om aproape perfect şi care ne vom gândi mereu la el. Nu te vom uita niciodată, vei rămâne în inimile noastre pentru eternitate, Răzvan !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu