Sfârşitul verii.
E deprimant să vezi cum soarele te mângâie cu ultimele-i forţe, luându-şi rămas-bun. Să vezi, pe zi ce trece, cum buna dispoziţie dispare, când totul devine întunecat, umed şi trist.
O să-mi fie dor de zâmbetele văratice, de nopţile pierdute pe malul mării, cu mângâierea brizei prin părul încâlcit, de dimineţiile târzii învăluite în miros de cafea proaspătă şi chiar de ploaia călduţă ce se grăbeşte în drumul ei spre pământul încintat.
O să-mi plângă fiinţa după soare. Las să mi se infiltreze ultimele raze de soare prin pori, simţindu-le până în inimă.
Îmi va fi dor. Dor de noi, cei de pe nisipul fierbinte, privind pierduţi marea. De buzele tale pe obrazul meu ars de soare şi de nopţile în care adormeam îmbrăţişaţi. Îţi aminteşti ? Răsfăţul din fiecare dimineaţă, zâmbetele care ne luminau feţele când ne întâlneam privirile... Par toate atât de departe !
Vreau să mai simt nisipul prin vene, să privesc stelele din braţele tale, să mă pierd în valuri !
De ce trebuie să treacă timpul ? De ce nu putem fiecare să îl oprim atunci când ne e bine ? Nu e corect să trăim după legile şi restricţiile astea tâmpite de 24 de ore ! Vreau o zi cu 46 de ore şi un an cu 465 de zile.
O să treacă timpul şi peste noi. Vom mai avea măcar o vară a noastră ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu