Mă citeşti din priviri. Oricât aş încerca să îmi rezerv dreptul la puţină intimitate, mi-l calci în picioare cu fiecare privire. Ar trebui să fie ilegal să dezbraci o persoană de secrete din priviri. E ca şi când aş umbla cu sufletul gol, în văzul tuturor, iar fragmentele de suflet ar fi scrise într-o limbă cunoscută doar de tine. Căci în faţa ta asta sunt, un suflet dezbrăcat de secrete. Şi nu îmi face plăcere goliciunea asta, căci e umilitoare, stânjenitoare... E genul care îţi îmbujorează obrajii doar când te gândeşti la ea.
Îmi citeşti fericirea pe buze şi tristeţea în oglinda ochilor mei. De parcă ar fi fost scris dinadins în acea limbă cunoscută doar de tine, pentru ca doar tu să le poţi descifra. A fost o conspiraţie împotriva mea şi a integrităţii mele. Să fiu umilită şi plimbată dezbrăctă într-o piaţă publică vizibilă doar ochilor tăi arzători de dorinţa descoperirii altor şi altor secrete... Pe când tu îmi eşti complet inaccesibil asemenea unui cufăr închis a cărui cheie a fost pierdută de ani. De ce contrastul ăsta izbitor? De ce nu există o lege a compensaţiei şi în acest caz? De ce doar tu ai voie să domini şi să devii atotştiutor în timp ce eu mă lupt cu goliciunea?
Îmi cer dreptul la compensaţie! Vrea ca doar vara să îşi rezerve dreptul la a mă dezbrăca parţial, vreau ca tu să nu mai ai acest drept. Vreau ca sufletul meu să îşi poată ascunde trăirile fără umilinţă.
Îmi treci peste principii, peste ascunzişuri, peste toate ideile şi clasificările morale stabilite... Totul s-a dărâmat odată cu apariţia ta în acest triunghi vicios pe care îl faci tu cu sufletul şi cu conştiinţa mea.
Partea bună... sau rea e că îmi place să fiu chinuită de priviri curioase. Chiar dacă sunt doar ale tale şi cunosc totul despre mine, e bine aşa... Căci dacă ar înceta, mi-ar pricinui un dor arzător de tine. De tine şi de privirile tale albăstrui fără pic de milă sau de secrete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu