Angel in disguise

Neputinţă

2011-02-05T20:34:00.004+02:00

E ceaţă în jur şi oamenii-s reci şi goi. Siluete de ceară le poartă gândurile dezvelindu-i. Şi noaptea le cerne în suflet tăcere şi durere... Nici luna nu-i salvează, e nemiloasă azi. E doar vederea cruntă a unui masacru de vise. Nu-şi simt decât inima ce le palpită slab, inutil... Goliţi de viaţă, încet, încet simt cum ura le curge prin vene. Ură şi plumb. Deja e prea mult, prea greu... Şi uşor respiră, simţindu-şi plămânii împotrivindu-se. E cea din urmă îşi zic... Dar forţe nevăzute îi resuscitează în ultimul moment şi, obligaţi, continuă lipsiţi de sentiment pe drumul anevoios ce li se arată de nicăieri. Prea mult, prea greu...

These are the consequences of loving you

2011-01-20T00:08:00.006+02:00

"Am învăţăt că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta."
(Octavian Paler - "Avem timp")

De câte ori e capabil un suflet să ierte? De câte ori poate fi călcat în picioare? De câte ori o poate lua de la capăt? De la acelaşi capăt... Cât să uite? Cât să îndure?
Sângerândă, în genunchi, implorând poate nu iertare, nu avea de ce... Îndurare. Da, cerând, umilită, îndurare. Era rănită atât de grav, încât respiraţia i se auzea rar, încet, sacadat. Avea privirea pierdută şi înceţoşată de lacrimi.
Au trecut zile care păreau cât ani, dar rănile, în loc să se vindece, se aprofundau. Şi acum îşi avea scrijelită pe inimă cu un scris stângaci tristeţea. Cu fiecare inspiraţie, stomacul îi ajungea în gât, apoi îi cobora lent, dureros, acolo unde îi e locul. Îşi număra timpul în veacuri de singurătate şi amărăciune. În loc de arătătoare, ceasul ei avea amintiri ce se roteau anevoie, tresărind uneori. Era fix.
Devenise imună la răutăţile din jur. Involuntar. Nu mai putea fi atinsă de nimic. Era, se gândea, prea mult pentru ea. Nici măcar nu mai vărsa lacrimi, căci ochii îi erau sterpi, şterşi de lumină şi invadaţi de umbrele uitării. Gânduri blocate într-un singur loc, nemiscibile. Toate mişcările îi erau mecanice, devenise în loc de făptură, robot. Un robot care păstra în el un strop de suflet sfâşiat, palpând uşor, aritmic, muribund...
Incapabilă de sentimente, melancolia o purta pe braţele ei oră de oră, zi după zi... Şi seva zilnică din care se hrănea îi erau fericirile de odinioară.
Zâmbete maliţioase, nepăsătoare, chiar ironice, primea de pretutindeni. Lumea era imună la durerea ei. Şi ei i se părea că e singura cu atât de multă suferinţă pe umeri...
Oraşul prăfuit îşi urma rutina zilnică, mizeră, devenind din ce în ce mai monocolor. Paşii ei se pierdeau indiferenţi printre mii de alţii apăsaţi de alte greutăţi, mai mari sau mai mici. Dar durerea ei era singura atât de mare şi de apăsătoare, încât îi cuprindea întreaga lume şi o întuneca pe dinăuntru. Atât de mare încât îi dădea dreptul să se întrebe cum pot fi alţii fericiţi când sufletul ei plânge.
Fără un sens sau un scop, de ce să înainteze? Se afla într-un sens giratoriu şi întotdeauna se întorcea de unde a plecat. De fiecare dată. Căci e mai uşor să uiţi, să ierţi, decât să o iei de la capăt. Din nou. Şi nu pentru ultima dată. Căci sensul giratoriu se află în drumul ei zilnic către casă, la linişte...

II. Îmbătată în aromă de amintiri

2010-11-24T16:39:00.005+02:00

Indiferent de poziţia în care îmi e corpul, sufletul mi-e în genunchi. Lumea se prăbuşeşte în jurul meu şi nu văd nicio şansă de salvare. Totul în jur a devenit fără viaţă, rece şi ochii îmi văd doar praful şi vise pierdute. Ce e în mintea mea? Nimic mai mult decât scuze pentru toate lucrurile care încă nu s-au întâmplat încă. Pentru greşelile din trecut, sunt deja iertată.

E goliciunea cea care mă îmbrăţişează. Mă înconjoară precum albastra mare rece îşi înconjoară peştii. Singurătate şi minte fără gânduri. Nimic mai mult, nimic mai puţin…

Şi cu sentimentele mele prăbuşite ce a rămas de făcut?! Nicio terapie pentru suflet şi minte, nicio vindecare pentru inimi frânte.

Mă târăsc fără speranţă in căutarea acelui ceva care să mă aducă la lumină. Să îmi ilumineze ochii şi făptura, să mă trezească la ciudata şi teribila realitate, să mă însufleţească.

Pentru că mă simt stearpă, blocată într-un loc căruia nu-i aparţin. Nu mă mai recunosc. Dar cred că e mai bine acum. Poate nu vreau să îmi amintesc cine sunt. Poate creierul îmi fuge intenţionat de cine obişnuiam să fiu…

Sunt sigură că e mai bine acum. Lipsa amintirilor reprezintă întotdeauna amintiri bune.

I. Drunk with the fragrance of memories

2010-11-17T21:34:00.006+02:00

No matter how my body stands, my soul is in knees.
The world is collapsing all over around me and I see no hope to save me. Everything around became lifeless and cold and my eyes are seeing only dust and lost dreams. What's in my mind? Nothing more than apologizing for all the things that haven't occured yet. 'Cause for the mistakes in my past, I'm already forgiven.
It is the emptiness that embraces me. It surrounds me like the cold blue sea surrounds its fish. Solitude and thoughtless mind. Nothing more, nothing less...
And with my crushed feelings what's left to do?! No therapy for soul and mind, no cure for broken hearts.
I'm crawling hopeless in search of something to bring me to light. To illuminate my eyes and being, to wake me up to that freak and terrible reality, to enliven me.
Because I feel myself barren, locked in a place where I don't belong. I don't recognize myself anymore. But I think it's better now. Maybe I don't want to remember who I am. Maybe my brain is running intentionally from who I used to be...
I'm sure it's better now. No memories are always good memories.

Leapşa VII

2010-08-05T15:12:00.003+03:00

Leapşa de la Cryssu'.

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheamă, câţi ani ai?
Antonia Zărnescu, 17 ani.

2. Ai porecle? Care?
Doar în genul: Ato, Anto... Mi se mai spune şi Pissy, Miţi :))

3. O melodie tristă, una perfectă şi trei care îţi plac mult:
Cea tristă: Enya - Only time
Cea perfectă: Ferry Corsten ft. Shelley Harland - Holding on
Îmi plac: Dash Berlin ft. Solid Session - Janeiro, Armin van Buuren ft. Jennifer Rene - Fine without you, Motorcycle - As the rush comes (Armin van Buuren Universal Religion mix)

4. Ai animal de casă? Care?
Daaa, un câine, Ox şi o pisică persană, Tasha.

5. Dacă ai avea un serial tv, cum s-ar numi?
Nu ştiu exact cum s-ar numi, dar ar fi în genul "Grey's anatomy".

6. Primul citat care îţi vine în minte. Nu trişa, fără Google!
"Nu e nimic aici în afara dorinţei noastre de a muri cât mai târziu posibil." (Andrei Ruse în "SONI")

7. Desenul animat preferat din copilărie.
Tom & Jerry, evident!

8. Îţi place îngheţata?
Clar! De caramel, tiramisu şi vanilie cu nuci... Sunt preferatele mele.

9. Ce alt nume ţi-ar plăcea să ai, dacă ai putea avea altul?
Cred că Maya, Mara sau Octavia.

10. Zi-mi un banc!
Nu ştiu bancuri. Nu le reţin niciodata. Sorry! :)

Leapşa merge mai departe la Deli, Diana şi cine o mai doreşte.

Once in a blue moon

2010-07-28T01:50:00.007+03:00

Lună plină şi înflăcărată, adună-ţi ielele din dansul lor alert şi-aruncă farmece pe alt tărâm.
Frenezie, hipnoză, euforie, extaz. Apogeu. Pierdere în lumină obscură. Transă albicioasă cu arome de busuioc. Piei şi lasă suflete dezgolite alunecate în neant să respire aer încărcat de blesteme.
Rază translucidă pe aşternuturi impecabile. Suflete dezgolite, uitate pe un cearşaf îmbibat cu fum de ţigară şi gânduri.
Muzică parcă lunatică, simţiri de foc... Îţi licăre sclipiri de lună în irişi violeţi şi-mi laşi palmele purtate pe trup în ritmuri lente. Îţi simt buzele cu gust de cireşe sălbatice lipindu-se pe ale mele şi mă topesc în întuneric, alunecând în braţele tale. Mă topesc la atingerea ta şi văd fumul ieşindu-mi din plămâni sub forme nedesluşite. Cea mai bună ţigară e cea pe care o împart cu tine.
Aerul pare încărcat de miresme văratice şi de miros de iarbă proaspătă. Şi mă ridic de lângă tine goală şi tălpile îmi trec prin iarba umedă. E singura savoare de vară pe care vreau să o simt acum până în sânge. Închid ochii şi o respir, îmi simt sufletul în tălpi şi îl calc cu fiecare pas. Luna îmi luminează calea parcă divină şi mă atrage şireată către spaţiul vrăjitoarelor. Iar eu, în hipnoza mea de-o noapte, o ascult întocmai. Mă prinzi de mână şi alunec încet înspre tine. Îţi simt iar buzele delicate şi cu inconfundabila aromă de cireşe şi deschid ochii încet. Trec dintr-o transă în alta.
Acum mă pierd în tine...

Hell's out here

2010-07-27T02:19:00.007+03:00

Fantome îmbibate în parfum de amintiri îmi bântuie prezentul...
M-apasă un dor nebun şi vreau să fug, să alerg, să ţip... M-am săturat de perdele translucide printre gândurile mele fericite care umbresc zâmbete necoapte.
Sunt sătulă de ploi amare de lacrimi şi de momente de convalescenţă. Vreau soare fără nori şi ploi, vreau fericire...
Dar mi-e atât de dor încât mă doare. Mă crucifică, mă torturează şi nu mă lasă să continui. Mă fixează în loc. Acele ceasornicului meu arată aceeaşi oră de aproape un an. Şi gândul mă perindă prin aceleaşi locuri, iar şi iar, mereu grăbit, mereu acelaşi...
Inima-mi plânge, chiar dacă zâmbesc. Trec uneori prin clipe groaznice şi atunci când cred că mi-am revenit, mă afund...
Mă rătăcesc printre cuvinte, scriu plângând, urlu. Mă izolez şi nu mai vreau să ştiu de nimeni. Dar mi-e dor şi mă întorc spăşită. Îmi lipseşte acel ceva de care mi-e dor şi pe care deja îl urăsc că nu mă lasă să continui. Aş vrea, dar mă opreşte. Şi atunci când stagnez, mă lasă să merg mai departe, oprindu-mă la primul pas făcut.
Cum să renunţ la amintirea ta atât de vie şi atât de dureroasă? Cum să te uit când nu pot şi nu vreau?
Vreau să te simt, dar nu mai pot. M-ai lăsat singură în lume rece şi plină de amintiri morbide. Nu ţi-am greşit cu nimic ca să-mi faci asta. Vrei să ştii ceva? Te iubesc sincer!

Fantome îmbibate în parfum de amintiri îmi bântuie prezentul...

Leapşa VI

2010-07-27T00:51:00.002+03:00

From Cryssu'... Enjoy it!

1. Ce îţi place să faci atât de mult încât ai plăti pentru asta?
Hmmm... Nu ştiu ce să zic. Mai multe. Să dorm, să ascult muzică... :)

2. Dacă ai afla astăzi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?
Aş păstra secretul, aş face un împrumut la bancă şi aş profita să văd toate lucrurile pe care nu le-am văzut şi să fac ceea ce poate mi-am dorit, dar nu am putut. Aş călători, aş iubi mai mult, aş profita de fiecare secundă, aş fuma, aş încerca şi ceva mai tare... Deşi, dacă stau să mă gândesc, nici acum nu ştiu ce mă împiedică să fac toate astea...

3. Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?
Să scriu? :)) Cu siguranţă.

4. Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din ţară? Care ar fi titlul articolului?
"Prima operaţie de ... realizată de dr. Antonia Zărnescu". :P

5. Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară?
Adevărul şi numai adevărul.

6. Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine?
"Be right back" :)) Glumesc... Nu ştiu, nu m-am gândit niciodată la asta. Oricum nu va ţine de mine.

7. Când erai mică ce le răspundeai celor mari la întrebarea : Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?
Sincer, nu mai ştiu. Probabil doctor, ca majoritatea copiilor. Oricum, nu am greşit cu nimic. :)

8. Ce ai face dacă ai ştii absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?
Aş face ceea ce mi-aş dori fără reţineri şi fără regrete.

9. Ceea ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?
Că am fost o mamă "mişto".

10. Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale, şi să îţi iei un interviu, care sunt trei întrebări pe care ţi le-ai adresa?
- Aveţi regrete?
- Sunteţi o femeie fericită?
- Ce aţi schimba în viaţa dumneavoastră şi ce sfat de viitor aţi da tinerilor?

Changes on my skin

2010-07-24T13:54:00.006+03:00

Miresme văratice, cocktail de lacrimi si zambete, parfum de libertate... Asta e în jur. Lumea parcă a luat-o razna, nopţile au înlocuit zilele, căldura a topit asfaltul şi gândurile triste... Pare a fi o înviere mult dorită a firii, umanitatea zburdă lent, în reluare, pe acorduri exotice. Vara ne metamorfozează din fiinţe cumpătate în fiinţe nocturne. De la apus până în zori trecem printr-o transformare existenţială, care ne menţine vibraţia emoţiilor vie.
Zilele trec precum orele, timpul trece cu o viteză ameţitoare, pentru ca noi, după trei luni, să realizăm că nu am apucat să facem nimic. După ce ne-am bucurat de vară si de libertate de parcă ar fi fost un drog, ajungem să privim in urmă cu tristeţe, cu dor şi cu nerăbdare pentru ceea ce urmează.
Ploaie de stele peste visuri şi speranţe. Cuvine amestecate, fără sens, obraznice, obsecene. Euforie. Dezmăţ. Libertate. Nebunie.
Respir vara şi ameţesc, e mai rea ca un drog. Şi sunt dependentă... O simt alergându-mi prin vene, îmi pulsează pe piele, prin pori... O respir, o simt, o trăiesc. E mai rău ca un amant înflăcărat care lasă cicatrici pe piele cu jăratic. O doresc, ard de nerăbdare... Şi când e aici, mă topesc, încăt nici nu o simt cum trece pe lângă mine. E o emoţie ce-mi împresoară fiinţa, asemenea unei iele, mă înnebuneşte ca o poţiune de dragoste, apoi mă lasă pradă sentimentelor negre din urma ei.
E un ciclu natural, atât de natural încât mă ameţeşte, pare ireal cât trebuie să o aştept pentru ca apoi să fiu dezamăgită de trecerea ei rapidă.
Vara e amantul meu ideal...

Evacuating soul in 5, 4, 3...

2010-07-07T20:10:00.008+03:00

Mă citeşti din priviri. Oricât aş încerca să îmi rezerv dreptul la puţină intimitate, mi-l calci în picioare cu fiecare privire. Ar trebui să fie ilegal să dezbraci o persoană de secrete din priviri. E ca şi când aş umbla cu sufletul gol, în văzul tuturor, iar fragmentele de suflet ar fi scrise într-o limbă cunoscută doar de tine. Căci în faţa ta asta sunt, un suflet dezbrăcat de secrete. Şi nu îmi face plăcere goliciunea asta, căci e umilitoare, stânjenitoare... E genul care îţi îmbujorează obrajii doar când te gândeşti la ea.
Îmi citeşti fericirea pe buze şi tristeţea în oglinda ochilor mei. De parcă ar fi fost scris dinadins în acea limbă cunoscută doar de tine, pentru ca doar tu să le poţi descifra. A fost o conspiraţie împotriva mea şi a integrităţii mele. Să fiu umilită şi plimbată dezbrăctă într-o piaţă publică vizibilă doar ochilor tăi arzători de dorinţa descoperirii altor şi altor secrete... Pe când tu îmi eşti complet inaccesibil asemenea unui cufăr închis a cărui cheie a fost pierdută de ani. De ce contrastul ăsta izbitor? De ce nu există o lege a compensaţiei şi în acest caz? De ce doar tu ai voie să domini şi să devii atotştiutor în timp ce eu mă lupt cu goliciunea?
Îmi cer dreptul la compensaţie! Vrea ca doar vara să îşi rezerve dreptul la a mă dezbrăca parţial, vreau ca tu să nu mai ai acest drept. Vreau ca sufletul meu să îşi poată ascunde trăirile fără umilinţă.
Îmi treci peste principii, peste ascunzişuri, peste toate ideile şi clasificările morale stabilite... Totul s-a dărâmat odată cu apariţia ta în acest triunghi vicios pe care îl faci tu cu sufletul şi cu conştiinţa mea.
Partea bună... sau rea e că îmi place să fiu chinuită de priviri curioase. Chiar dacă sunt doar ale tale şi cunosc totul despre mine, e bine aşa... Căci dacă ar înceta, mi-ar pricinui un dor arzător de tine. De tine şi de privirile tale albăstrui fără pic de milă sau de secrete.

Desktop

2010-07-05T16:02:00.006+03:00

Hihi, abia acum am văzut că am primit o leapşa de la Cryssu. Trebuie să îmi arăt desktop-ul. Well, there it is...

P.S. : Nici eu nu l-am curăţat înainte, doar că nu îmi place să fie încărcat.
P.P.S. : Evident că nu putea lipsi Grey's anatomy ! :))

Armin van Buuren - Shivers (Official video)

2010-06-13T17:44:00.003+03:00

A little bit, just a little bit... [x2]

World don't turn around
Music make no sound
Where is sweetness found
When love is gone?

Sun don't come around
Don't make a sound
Where can love be found
If your heart won't feel

Shivers
Up and down my spine
Break up
Not on my mind

How could it end this way?
Don't leave me, love me
Just a little bit longer [x3]

Day don't turn to night
Morning don't bring light
Where is sweetness found
When love is gone?

Won't you stay the night?
Let the truth shine bright
Where can love be found
If your heart won't feel?

Memories (memories)
Motions that we share
Tears run
Signing my face

How could it end this way?
Don't leave me, love me
Just a little bit longer [x4]

How could it end this way

Aiureli

2010-05-31T23:15:00.006+03:00

Au trecut două luni de la ultima postare. Două luni pline de urcuşuri şi coborâşuri pe traseul fragil al existenţei mele. Ciudat e că nu sunt în una din perioadele proaste în care scriu sau hoinăresc pe bloguri. Nu, acum e bine. Chiar foarte bine.
Poate tocmai de-asta, când e foarte bine, lipseşte ceva, condimentul final pentru o existenţă piperată. Căci trecerea de la abis la extaz e greu de exprimat în cuvinte. E o senzaţie care reîmpreopătează simţurile, care te face să guşti din viaţă. Poate sună nebunesc, dar eu în asta cred.
Într-un fel mi-e dor de vremea în care îmi spuneam oful într-o postare fictivă, accesibilă "publicului" (celor câtorva cititori, să nu exagerăm).
Acum scriu de dorul vremurilor ălora. Nu sună a paradox? Am părăsit blogul pentru a continua să fiu bine pe toate planurile, fără a avea o nevoie constntă de a o arăta public. Încerc să mă adun şi să împărtăşesc gândurile nebuneşti ce mă cuprind, dar pare cu neputinţă.
A trecut timpul cu o viteză ameţitoare pe lângă mine. Momentele bune trec cel mai repede şi lasă un gust dulce-acrişor de amintire plăcută numai bună să fie uitată.
Nu există perioade fericite sau nefericite... Existenţa e curbilinie. De la abis la extaz şi invers, uneori în doar câteva secunde. Acum aştept căderea...

Cronica unei morţi anunţate

2010-03-01T01:00:00.020+02:00

Am avut surpriza de a descoperi ceva ce a reuşit să mă emoţioneze în adevăratul sens al cuvântului. Cum somnul nu mă vrea în noaptea asta, bântui pe bloguri, cum îmi e obiceiul. Şi "minunea" am găsit-o pe blogul nimeni altuia decât Dan Negru. Astfel, mi-am permis să împrumut conţinutul unui post de-al său şi îi mulţumesc pentru asta, deşi probabil nu va vedea vreodată. :)

Gabriel Garcia Marquez... Cine nu a auzit măcar de "Un veac de singurătate", care l-a făcut cunoscut pe acesta peste tot în lume? Sunt frumoase operele sale, emoţionante, dar viaţa sa şi mai ales cuvintele care urmează îi depăşesc orice operă.
În urmă cu câţiva ani a fost declarat cu cancer limfatic, ajungându-se chiar să se publice într-un ziar din Columbia necrologul său, anul trecut. Din fericire, încă mai este printre noi, are 83 de ani, dar de când a aflat de boala care îi macină corpul, s-a retras din viaţa publică, optând pentru aceasta la o ultimă scrisoare...

"Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă şi mi-ar dărui o bucăţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aş gândi tot ceea ce zic.

Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.

Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult, înţelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş merge când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când ceilalţi dorm. Aş asculta când ceilalţi vorbesc şi cât m-aş bucura de o îngheţată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest, m-aş întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci şi sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu dacă aş avea inimă, aş grava ura mea peste gheaţă si aş astepta până soarele răsare. Aş picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, şi un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aş oferi-o lunii. Aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul încarnat al petalelor...

Dumnezeul meu, dacă aş avea o bucăţică de viaţă... N-aş lăsa să treacă nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, ca îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriţii mei şi aş trăi îndrăgostit de dragoste.

Oamenilor le-aş demonstra cât se înşeală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea. Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii... Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învăţat că atunci când un nou-născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.

Am învăţat că un om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învăţ de la voi, dar nu cred că mi-ar servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că în mod nefericit mor.

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş ştii că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş ştii că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema inapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş ştii că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş ştii că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.

Întotdeauna există ziua de mâine şi viaţa ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greşesc şi ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ţi spun cât te iubesc, că niciodată te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când ii vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi tratează-i bine, ia-ţi timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog" şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.

Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanţi sunt pentru tine."

Acum cuvintele sunt de prisos...

Leapşa V

2010-02-17T22:37:00.011+02:00

Am dat peste o leapşa care trebuie să admit că mi se pare interesantă. Se presupune că ar trebui să scriu 10 lucruri ciudate despre mine. 10 nu promit să găsesc, dar încerc să enumăr câteva...

1. Sunt o perfecţionistă. Am momente în care dacă obiectul "ăla" nu stă bine acolo, trebuie să îl fac eu să stea bine. Altfel rămâne o obsesie pentru mine şi mă simt incorfotabil dacă nu îl mut. Aşa mi se întâmplă şi atunci când organizez ceva, dacă nu iese perfect, în viziunea mea a fost un adevărat eşec. Am răbdarea necesară de a planifica până şi cele mai insignifiante detalii. Şi nu e întotdeauna o calitate!
2. Atunci când schimb statusul pe Messenger, îl verific de 3-4 ori înainte. Dacă o virgulă nu "dă bine", il scriu din nou. De fiecare dată am grijă să se potrivească cu avatarul! :))
3. Singura excepţie de la a scrie cu diacritice este pe Messenger, ar fi chiar incomod. În rest, scriu româneşte, nu romaneshte.
4. În fiecare dimineaţă "de şcoală" am un ritual bine stabilit. Mă trezesc la 7:25 (da, de-aia întârzii de fiecare dată!), deschid televizorul pe Antena 1, la Observator, mă duc la baie, apoi mă îmbrac, îmi pun ghiozdanul şi plec. E deja un clişeu.
5. Şterg gura sticlei de fiecare dată înainte de a bea din aceasta (chiar dacă sticla e începută de mine şi am băut doar eu din ea). La fel şi după ce beau. Ştiu, e un obicei nesănătos şi enervant pentru cei din jur, am promis că o să mă dezobişnuiesc! :))
6. Dacă îmi fac manichiura, nu termin înainte de a vedea că toate unghiile sunt colorate uniform. Dacă una e puţin mai deschisă sau mai închisă la culoare, le şterg pe toate şi o iau de la capăt. Mi s-a întâmplat să o fac şi de 20 de ori înainte de considera că e ok!
7. Înainte de a începe să citesc o carte, o studiez pe toate părţile, văd cuprinsul cu fiecare capitol, câte pagini are fiecare, îmi fac un plan aproximativ pentru cât îmi va lua să o termin. Dacă încep să citesc un capitol, nu pun cartea jos până nu îl termin. Dacă se întâmplă să fie nevoie necesară să îmi abandonez lectura înainte de sfârşitul capitolului, data viitoare voi începe cu acelaşi capitol, cap-coadă.
8. Asta cred că o să vi se pară puţin ciudată (nu că restul n-ar fi). Toate melodiile din pc-ul meu sunt redenumite după modelul Interpret - Numele melodiei. Nu mut o melodie proaspăt downloadată sau primită pe Messenger într-un folder cu muzică până nu o redenumesc exact aşa "cum trebuie"! :))
9. Ambiţia mea degenerează de cele mai multe ori în obsesie. Şi niciodată nu e benefică, dar eu sunt fericită că am reuşit ce mi-am propus, chiar dacă nu a fost motivul cel mai demn de laudă.
10. Hmm... Nu-mi mai vine nimic. A, ba da. De fiecare dată găsesc ceva ce nu îmi convine într-o poză personală. Nu e nicio poză cu mine care să-mi placă 100%.
11. Scriu corect, sau cel puţin aşa îmi place să cred. La şcoală mă irită schiţele incomprehensibile, totul trebuie să fie simetric în caietul meu. Aşa că îmi permit să modific ceva dictat de profesor dacă nu se potriveşte în tiparul ales de mine pentru lecţie.
12. Nu ies nemachiată din casă decât foarte rar, dimineaţa, când merg la şcoală. Atunci nu am chef nici să mă târăsc până în faţa oglinzii, dar mai să aplic mascara?! Totuşi, atunci când o fac, am grijă să nu exagerez şi să par penibilă. Cel puţin aşa sper!
13. Apropo de penibil, am o frică teribilă faţă de asta. Degenerează într-o fobie socială...
14. Nu îmi place corpul meu deloc! Aş face orice ca să arăt aşa cum îmi doresc, iar părerea despre sine nu mi-o poate schimba nimeni, cu niciun compliment, oricât ar vrea să pară de sincer. Şi "piticul" ăsta poate degenera într-o boală mai...
15. Aaa... Dacă mai scriu una, devin narcisistă?! E destul. Deci 14. :))

Pam pam! Albă-ca-zăpada şi cei 7x2 pitici de pe creier. Cryssu', joacă tu rolul Albei-ca-zăpada, sunt curioasă dacă ai mai mulţi sau mai puţini omuleţi suferinzi de nanism! :D Diana, la fel, insist!

Leapşa IV

2010-01-27T21:29:00.008+02:00

De data asta, un alt fel de leapşa - muzicală ! Tot ce trebuie să faceţi este să răspundeţi la întrebări printr-o melodie. Enjoy it !

1. Eşti bărbat sau femeie?
I'm not a girl, not yet a woman - Britney Spears

2. Descrie-te !
I am what I am - Above & Beyond pres. OceanLab

3. Cum se simt oamenii în preajma ta ?
Razna - Omul cu şobolani

4. Cum ţi-ai descrie relaţia anterioară ?
Vara trecută - Voltaj

5. Dar pe cea actuală?
Good for me - Above & Beyond ft. Zoe Johnston

6. Unde ai vrea să te afli acum ?
Be with you - Enrique Iglesias

7. Ce părere ai despre iubire?
Epilog - Vama Veche

8. Cum e viaţa ta ?
Behind - ATB pres. Flanders

9. Ce ai cere dacă ai putea să îţi pui o singură dorinţă ?
Turn back time - DJ Shah

10. Spune ceva inteligent !
Just be - Tiesto ft. Kirsty Hawkshaw

E liber să şi-o însuşească oricine doreşte ! :)

Leapşa III

2010-01-26T00:49:00.007+02:00

You.
Can.
Only.
Type.
One.
Word.

No.
Explanations.

1. Yourself? Stubborn.

2. Your boyfriend/girlfriend? Incredible. >:)

3. Your hair? Curly.

4. Your mother? Intelligent.

5. Your father? Selfish.

6. Your favorite item? None.

7. Your dream last night? Unknown.

8. Your favorite drink? Coke.

9. Your dream car? A8.

10. The room you’re in? Bedroom.

11. Your ex? Cute.

12. Your fear? Loneliness.

13. What you want to be in 10 years? Doctor.

14. Who you hung out with last night? Nobody.

15. What You’re Not? Perfect.

16. One of Your Wish List Items? Car.

17. Time? Precious.

18. The Last Thing You Did? Watching TV.

19. What You Are Wearing? T-shirt.

20. Your Favorite Weather? Sunny.

21. Your Favorite Book? Soni.

22. The Last Thing You Ate? Apple.

23. Your Life? Great.

24. Your Mood? Bored.

25. Your body? Ugly.

26. What are you thinking about right now? School.

27. Your car? Soon.

28. What are you doing at the moment? Writing.

29. Your summer? Fabulous.

30. What color are your underwear? White.

31. What is the weather like? Cold.

32. When is the last time you laughed? Yesterday.

33. What is on your tv? Science.

Diana, tu ce zici? :)

Latenţă suicidară

2009-12-26T00:46:00.006+02:00

O tăcere incomprehensibilă şi penetrantă inundă parcă în ea prin toate coridoarele minţii. Gândurile îi sunt comprimate, ermetizate într-un balon ce ameninţă să se spargă şi nimeni, nimeni nu o poate vedea, asculta, dar mai ales înţelege. Cum ar putea singură să spargă sticla ce o înconjoară şi să revină vie şi intactă în realitate? Toate aceste fapte fictive o induc într-o stare de transă, dar nu ca orice hipnoză, revenind la realitate atunci când psihologa cu fustă scurtă, ochelari cu ramă roşu-carmin şi voce plictisită dupa 3 cafele si 7 pacienţi pocneşte din degete. Nu. Toată această transă, regăsire a sinii, sau doar pierdere temporară a conştientului, îi lasă urme profunde, răni maligne, trasate în interiorul firii, ascunse.
Uneori nici ea nu le va sesiza. Va trece peste trecut, peste momentele de cugetare ca şi cum viaţa îşi urmează cursul deplorabil, dar firesc. Ca şi cum ea ar fi aceeaşi, nevătămată, fără acele răni adânci uitate pe sufletul ei.
Alteori, gândurile nu o vor lăsa în pace şi va trăi bântuită de ele. Va avea chinuri groaznice şi lupte inimaginabile cu sinea, va încerca să le alunge, va ajunge să le implore să o lase în pace. Şi nu va reuşi, vor rămâne acolo, amintindu-i cât de banală, de emfatică şi de irelevantă îi e fiinţa pentru oricine din jurul ei.
Şi cu toate acestea, cu gândurile-i intolerabile, torturante şi obsedante, va trebui să meargă mai departe şi să fie cea mai mare ipocrită. Să zâmbească fals, ascunzând în spatele acelui zâmbet perfect o durere homicidă. O durere pe care nu o va ştii nimeni vreodată, deşi ea există şi e nepieritoare.

Dash Berlin @ Trance Vibrations - Youtopia Club - Timişoara 27.11.2009

2009-12-07T23:00:00.006+02:00

Speechless... Enjoy it !

That's for you, Tzuky... Because you loved it so much...

Dash Berlin - Till the sky falls down

It's been so long since I have touched you
I can't remember how it feels
To have your lovin' arms around me
This is the pain that never heals

All my life I have been searching
For someone honest, just like you
You left me here without a reason
Every tear belongs to you

I'll be waiting
Till the sky falls down
Till you come around, baby
I'll be waiting
Till the sky falls down
Let the rain clouds come...

All I need is one good answer
To understand why you are gone
Everything reminds me of you
Without you, I can't go on

I'll be waiting
Till the sky falls down
Till you come around, baby
I'll be waiting
Till the sky falls down
Let the rain clouds come...

Waiting

2009-12-04T14:40:00.002+02:00

Fading of the day
As night takes over
And I can almost feel you here

Your memory remains
I breath it closer
I swear that I still feel you near

The cool wind is taking over
It’s taking over...

So far away
You’re gone so long
Ohh and I’m waiting

Till that day
I take you home
Know that I’m waiting
Know that I’m waiting
Know that I’m waiting

Haunted by your grace
You know I’m falling
So cool without you
Always in my mind I hear you calling

So far away
You’re gone so long
Ohh and I’m waiting

So far away
You’re gone so long
Ohh and I’m waiting

Till that day
I take you home
Know that I’m waiting
Know that I’m waiting

Leapşa II

2009-12-04T13:11:00.012+02:00

A

- Available : De obicei, în weekend şi în vacanţe. În timpul şcolii nu prea am timp şi chef de nimic.
- Age : Aproape 17 ani. :D
- Annoyance : Proştii, ipocriţii...
- Allergic : La praf.
- Animal : Pisică (vreaaaaau !) şi câine (Ox).
- Actor : Sarah Jessica Parker, Jennifer Love Hewitt, Jennifer Garner, Katherine Heigl, Carmine Giovinazzo (Danny Messer din C.S.I. NY).

B

- Beer : Beck's.
- Birthday / birthplace : 19 mai 1993, Oraviţa (Caraş-Severin).
- Best friends : Xu, Adi, Răzvan, Cryssu', Mişu, Carina, Diana, Alex, Ana, Kitty, Moshu, Stoe.
- Body part on opposite sex : Ochii, buzele şi mâinile.
- Best feeling in the world : "Îndrăgosteala" (binecunoscuţii fluturaşi)
- Blind or deaf : Blind.
- Best weather : Vremea din zilele călduţe de mai.
- Been in love : Da.
- Been on stage ? : Da.
- Believe in yourself : Da.
- Believe in life on other planets ? : De ce nu ?
- Believe in miracles ? : Nu.
- Believe in magic ? : Nu.
- Believe in God ? : Nu.
- Believe in Satan ? : Nu.
- Believe in Santa ? : Câteodată. :))
- Believe in Spirits / Ghosts ? : Nu, deşi uneori îmi face bine să cred că a mai rămas ceva.
- Believe in Evolution ? : Relativ.

C

- Car : Personală ? Nu încă.
- Candy : Ferrero Rocher.
- Color : Mov, albastru, portocaliu, roz, roşu, negru...
- Cried in school ? : Da...
- Chocolate / Vanilla : Mostly chocolate... but sometimes vanilla.
- Chinese / Mexican : Chineeeeeseeee !!!
- Cake or pie : Pie.
- Countries to visit : S.U.A., Norvegia, Egipt, Rusia, China.

D

- Day or night : Noapte.
- Dream vehicle : Audi A8.
- Danced : Evident.
- Danced in the rain ? : Da.
- Danced in the middle of the street ? : Da.

E

- Eggs : Da.
- Eyes : Albaştri şi verzi.
- Everyone has : Defecte.
- Ever failed a class ? : Nu.

F

- First crush : La grădi. :))
- Full name : Antonia Zărnescu
- First thoughts waking up : "Nu o să mă trezesc când vrei tu. Deci... mai dorm!"
- Food : Chinese food.
- Fruits : Nectarine, pepene verde.

G

- Greatest fear : Singurătatea.
- Giver or taker : Both.
- Goals : Să fiu o persoană realizată din toate punctele de vedere.
- Gum : Orbit.
- Get along with your parents ? : Da.
- Good luck charms : Nu ştiu.

H

- Hair colour : Brunet, şaten, roşcat.
- Height : 1.73
- Happy : Vara.
- Holidays : Peste graniţe sau la mare.
- How do you want to die : Fără durere.
- Health freak : Nu.
- Hate : Nu... nu cred.

I
(In guys/girls)
- Eye colour : Nu contează. Să fie expresivi.
- Hair colour : Nu contează.
- Height : 1.80, cam aşa.
- Clothing style : Să îl caracterizeze.
- Characteristics : Înţelegător, iubitor, fidel, amuzant.
- Ice cream : Vanilie şi caramel.
- Instrument : Chitară.

J

- Jewelry : Cercei !
- Job : E suficientă şcoala.

K

- Kids : None.
- Kickboxing or karate : Karate.
- Keep a journal : Nu. Am blog.

L

- Longest car ride : Până la mare, cred.
- Love : Ce ?
- Letter : Telefonie mobilă, internet... Nu am rămas la modalităţile clasice.
- Laughed so hard you cried : Da, de multe ori.
- Love at first sight : Nu.

M

- Milk flavour : Cu ciocolată.
- Movie : A beautiful mind, Angels & Demons, Sex and the city.
- Marriage : Nu.
- McD's or BK : McD's.

N

- Number of siblings : 0
- Number of piercings : Dacă nu se pun cele din ureche, 0.
- Number : 13, 7.
- Nickname : BellatrixX, Bella, Ambrosinne, Ato, Anto.

O

- Overused phrase : "Maxim!", "Fraaaaatee", "Ştiu, şi eu mai mint"
- One wish : Doar una ? Zeci.
- One phobia : Broaşteeeeee !!!

P

- Place you'd like to live : New York, Londra, Paris.
- Pepsi / Coke : Coke.

Q

- Quail : Nu am.
- Questionnaires : Teste din reviste ?! :))

R

- Reason to cry : Multe.
- Reality T.V. : În gura presei.
- Radio station : Digitally imported, Radio Zu, Kiss FM

S

- Song : Acum ? Ferry Corsten ft. Shelley Harland - Holding on & Above & Beyond pres. OceanLab - Lonely girl (Original mix). În general sunt prea multe ca să le scriu aici.
- Shoe size : 38.
- Sushi : Aş gusta.
- Skipped school : Da.
- Slept outside : Dacă m-au inchis ai mei afara ? Nu. :)) Dar de dormit sub cerul liber, am dormit.
- Seen a dead body ? : Da.
- Smoked ? : Vreodată ? Da. Constant ? Nu.
- Shower daily ? : Da.
- Sing well ? : Nu vrei să mă auzi.
- In the shower ? : Nu.
- Swear ? : Nu mi se pare ceva ieşit din comun şi nu mă convinge cu nimic. Irelevant, deci.
- Strawberries / Blueberries : Both.
- Scientist need to invent : Un remediu pentru suferinţă.

T

- Time for bed : Când mi-e somn.
- Touch your tongue to your nose ? : Nu pot. :))

U

- Unpredictable : Daaaa.
- Under the influence ? : Narcotics ? Neaaah :)) Eventually under the influence of my friends.
- Understanding : Întotdeauna.

V

- Vegetable you hate : Conopidă, broccoli, fasole verde.
- Vegetable you love : Roşii, ciuperci.
- Vacation spot : Oriunde departe.

W

- Weakness : Mă ataşez prea repede, urăsc schimbarea.
- When you grow up : Voi fii medic. Probabil legist, asta nu e încă sigur.
- Which one of your friends acts more like you : Xu.
- Who make you laugh the most : Mishi. :))
- Worst feeling : Durerea, dorul, singurătatea.
- Wanted to be a model ? : Am vrut când eram mică, am făcut un curs... Dar mi-a trecut repede. :))
- Where do we go when we die ? : În pământ. Nowhere.
- Walk with a book on your head ? : Nu.

X

- X-Rays : Da, o dată.

Y

- Year it is now : /:) 2009.
- Yellow : Drăguţ.

Z

- Zoo animal : Tigru, panteră.
- Zodiac sign : Taur.

LAST PERSON WHO :
- Slept in a bed beside you ? : Adi.
- Last person to see you cry ? : Xu.
- Went to the movies with you ? : Fetele cu care am fost la Iaşi.
- You went to the mall with ? : Adi şi Xu.
- You went to dinner with ? : Adi.
- You talked to on the phone ? : Mama.
- Made you laugh ? : Adi.

Leapşa I

2009-12-03T19:55:00.008+02:00

1) Ia cartea cea mai la îndemână, deschide-o la pagina 18 şi scrie tot paragraful incepând cu linia 4:

"Ion îi luă sticla şi întoarse spatele fără să-i mai asculte sfaturile."

2) Fara să verifici, cât e ceasul?

19:56

3) Verifică.

19:57

4) Cum eşti imbrăcata?

Într-un tricou larg albastru şi în boxeri.

5) Înainte să răspunzi la chestionarul ăsta, la ce te uitai?

La monitor, citeam articole pe net şi la web-ul lui Mishu.

6) Ce zgomote auzi în afara celor produse de calculator?

Liniştea.

7) Când ai ieşit ultima dată şi ce ai făcut atunci ?

La 14:00, am ieşit de la liceu şi am venit acasă.

8) Ce-ai visat azi-noapte?

Nu îmi amintesc.

9) Când ai râs ultima oara?

Puţin mai devreme.

10) Ce ai pe pereţii camerei în care te afli?

Harta politică a lumii şi tabloul de la Răzvan.

11) Daca ai deveni multimilionar peste noapte, ce ai cumpăra prima dată ?

Hmm.. Apartament în New York şi o persană crem. :))

12) Care-i ultimul film pe care l-ai vazut?

Serial... Ieri Flash Forward şi C.S.I. NY... Şi film, cred că Harry Potter şi Camera Secretelor duminică, pe Pro.

13) Ai vazut ceva neobisnuit azi?

Ceaţa. Multă ceaţă. Prea multă ca să fie ceva obişnuit.

14) Ce părere ai despre chestionarul asta?

E drăguţ.

15) Spune-ne ceva ce nu ştim incă.

Nu vă mai suport. Ştiaţi ? Cu atât mai bine.

16) Ce nume i-ai da fetei tale?

Nu prea vreau copii. Dar cred că Maia sau Dara.

17) Dar băiatului tau?

Răzvan.

18) Te-ai gandit deja să locuieşti în străinătate?

Tocmai am scris că aş cumpăra un apartament în New York. Deci daaaaaa !

19) Ce ai dori să-ţi spună Dumnezeu când intrii pe Porţile Raiului?

D'oh. Nu există.

20) Daca ai putea schimba ceva în lume, în afară de politică, ce ai schimba ?

Concepţiile infantile şi prostia.

21) Îţi place să dansezi ?

Da.

22) George Bush?

Simpatic. Seamnă cu un unchi de-al meu. :))

23) Care a fost ultima chestie pe care ai vazut-o la teveu?

C.S.I. New York azi-noapte.

Wish that I could write down what you mean to me...

2009-12-02T22:10:00.009+02:00

Oameni. Mulţi oameni. Suflete. La fel de multe. Diforme, colorate, aromate... Triste, plângăcioase, urâte...
Singurătate. Da, asta e. Asta caut. Mai exact, asta mă caută, deşi resping ideea. Port o luptă dură, invizibilă, dar arzătoare cu ea. Dă în nebunie şi sentimentul ăsta nu e aşa "colorat".
Trist. Trist ? De ce, tu nu te-ai confruntat niciodată cu asta ? Nu ? Eh nu. Minţi. Ne ia pe rând. Şi mi-a venit şi mie rândul.
Mda, paranoia. Poate.
Ştii cum e să fii între o mulţime de oameni şi să fii mai singur ca niciodată ? Ştii, îţi spun eu. Şi îţi spun şi când. Îţi aminteşti prima zi de şcoală ? Cu siguranţă. Eh, atunci nu erai singur singurel şi speriat printre atâtea perechi de ochi şi atâtea suflete ? Nu-ţi urla din răsputeri o voce lăuntrică "Vreau acasă la mamaaaaa !!!" ? E, vezi că am dreptate?! Deci ai fost singur... între oameni. Şi ăsta e cel mai elementar exemplu.
Paradoxal (sau nu), de o fiinţă ai nevoie. Atât. Una singură care să-ţi fie alături şi ţi-e de ajuns. Ai zeci, sute, mii... Dar tu o vrei pe aia, ca un copilaş răsfăţat care vrea o singură jucărie, le uită pe cele la fel de frumoase pe care le are deja şi nu mai acceptă nicio alta. Asta suntem - nişte răsfăţaţi. De-aici ni se trage durerea şi suferinţa. Din răsfăţ. De unde atâta răsfăţ, naiba ştie, cert e că te domină şi e enervant. Frustrant chiar. Nu ne mulţumim cu cineva, ne trebuie acel cineva.
Şi stăm şi ne plângem de milă şi aşteptăm să vină cineva şi să ne salveze din starea asta degradantă până nu secăm de lacrimi şi de puteri, totodată.
Sfaturi ? Să ce, să plâng ?! Nu, merci. Nu că nu m-ar ajuta, dar nu mai am lacrimi. Nu şi pentru asta.
Îmi vine să urlu. Pe cuvânt. Vreau şi eu ceva ACUM, să fie aici, să... stea. Să tacă, să nu facă nimic, dar să fie odată aici. Poate cer prea mult.
Şi poate nepăsarea e mai grea decât orice palmă. Nu a mai rămas nicio urmă de înţelegere, de regret, se vede. Nu mai sap după ele, nu le voi mai găsi. Au fost, cât am avut nevoie. Dar sunt trecătoare.
Au rămas doar promisiunile de eternitate şi dorul după "vechea jucărie". După ceva ce ai avut, dar a venit o alta, nouă, performantă, colorată să îi ia locul. Până când ai realizat că tot cea veche era poate mai bună, aşa, cârpită, decolorată, ruptă...
Am fost în stare să îndur, să tac şi să înghit. Până la un punct. Am răbufnit, am călcat pe cadavre, mi-am vrut binele. Eh, uite bine. "Rău cu rău, da' mai rău fără rău".
Şi ma copleşesc deja momentele în care îmi vine să urlu şi sa distrug şi sa plâng, dacă pot, şi să arunc jucăria cea nouă, la care, fireşte, mă voi întoarce o dată în defavoarea celei mai noi, şi tot aşa...
Şi din ciclul ăsta mizerabil nu învăţ nimic. Nu rămân cu nimic şi nu îndrept greşelile. Şi mă înfund din ce în ce mai adânc în sentimentul ăsta cotropitor şi mă las călcata de propriile mele concepţii.
Mai pot să spun ceva ? Mai pot să ripostez în faţa proprilor mele greşeli ? Da, le recunosc. Le ştiu, sunt ale mele, aşa am gândit atunci. Şi acum ? Pot să îndrept ceva ? Mai are vreun sens ştiind că la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, ciclul se va repeta şi voi cădea din nou în dizgraţie ?
Are orice din nenorocita asta de existenţă vreun sens ? Dacă da, vreau să îl ştiu şi eu.

*Orice asemănare cu realitatea este pur şi simplu întâmplătoare.

Pe final, las muzica să îşi spună cuvântul. Şi închei cu atât :
"Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl... AGAIN !"

Above & Beyond pres. OceanLab - Lonely girl (Original mix)

Staring at the top sheet
Listening to my hearth beat
Wondering how to say it
Playing over one track
Wanting you to come back
Want to have you here

Lying on a cold sheet
Jump into my car seat
Drive down to the river
Nightlight its reflecting
Somehow I'm expecting
Your voice in my ear

I wish that I could tell you
I wish that I could tell you
I wish that I could tell you
All the thigs that you do

Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl again
Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl
Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl again
Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl

Lying in the long grass
Watching as the clouds pass
Hands held in silence
Your arms right around me
Feeling glad you found me
Feeling like I'm home

Wish you would remember
April to September
Wanting to be near me
Waiting for the sunrise
Staring into my eyes
You and I alone

I wish that I could tell you
I wish that I could tell you
I wish that I could tell you
All the thigs that you do

Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl again
Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl
Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl again
Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl

Lay back in my own dream
Playback on a big screan
You and me together
Why give up a love found
Wish that I could write down
What you mean to me

I wish that I could tell you
I wish that I could tell you
I wish that I could tell you
All the thigs that you do

Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl again
Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl
Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl again
Come back 'cause I'm gonna be a lonely girl

(so lonely... so lonely.... so lonely... so lonely...)

Was it so wrong
No you said you loved me
Could it be so easy
Just to walk away

Învingătorul este întotdeauna singur

2009-10-25T13:12:00.006+02:00

24 de ore în culisele celebrităţii.
Un portret necruţător al timpului nostru.

O zi la Cannes. Scena: strălucitorul festival de film. Personaje principale: Igor Malev şi Ewa, fosta lui soţie. Personaje secundare: actorii principali şi figuranţii fastuoasei lumi a filmului şi a modei. După o despărţire dureroasă, Igor, un om de afaceri rus, elaborează un plan pentru a-şi recâştiga fosta soţie. E dispus să facă orice sacrificii, inclusiv umane, în numele acestei iubiri devastatoare, care distruge totul în jur, dezintegrându-i inclusiv pe cei care o trăiesc.

Cu un scenariu „imaginat“ de autorul care a vândut peste 100 de milioane de exemplare din cărţile sale, Învingătorul este întotdeauna singur este o parabolă a superficialităţii, lăcomiei şi cultului celebrităţii, un crud portret al lumii de azi.

„Când m-am hotărât să fac o descriere fotografică a epocii în care trăim, am scris acest roman“, spune Paulo Coelho. Învingătorul este întotdeauna singur e o meditaţie asupra laturii întunecate a succesului, asupra destinului visurilor inocente într-o societate marcată de o profundă disoluţie a valorilor.

Sursa : www.humanitas.ro

Nu e nimic aici în afara dorinţei noastre de a muri cât mai târziu posibil

2009-10-10T00:05:00.006+03:00

Uneori sunt luată prin surprindere de mine însămi. Nu pot să înţeleg de unde atâtea sentimente obscure într-o singură fiinţă. Unde intră atât de mult dor, atât de multă durere... ? Sunt luată prin surprindere de propriile gânduri, nu ştiu cum pot realiza unele lucruri fără a le putea opri şi a le lăsa în continuare să mă ardă în interior asemenea unui incinerator grăbit spre a arde cât mai multe cadavre.
Mi se scurge viaţa prin vene fără a putea face nimic. Fără a putea mişca un deget şi a opri sângele care îmi poartă lichidul numit viaţă şi a-l face să înceteze puţin din marşul alert în care goneşte. Să stea măcar un minut pe loc, să mă lase să respir libertate, pentru ca apoi să continue a-mi sfărâma speranţele şi a-mi limita timpul.
Timp... Haotic. Ce e timpul ? De fapt, ce e libertatea ?
Nu există timp. E doar o formă de a ne măsura dorinţele şi de a ne aduce aminte că nu suntem nemuritori. O invenţie stupidă. Pentru ce să îţi aminteşti că o să mori ? Asta nu te face să trăieşti. Sunt convenţii limitative, şi aşa nu ştim cât timp avem la dispoziţie. Niciodată. E doar o formă de a măsura cât am trăit, în modul propriu. Pentru că a trăi nu e doar a exista, nicidecum. Pentru a realiza cum e să trăieşti şi ce înseamnă a trăi în adevăratul sens al cuvântului e nevoie de mai mult. Un "mai mult" pe care nu vi-l pot detalia, pentru că nu îl cunosc. Ştiu doar că libertatea e un cuvânt cheie.
Libertate ? Cum să fii liber când eşti avertizat încă de la început de... timp. Şi de viaţă. Simplul fapt că nu ştii cât ai la dispoziţie te face incomplet şi limitat.
Am început de la sentimente. Am început cu tristeţe şi termin într-o notă tristă, altfel rămân la stadiul de aberaţii.
Nu ştiu decât că mi-e dor. Mi-e dor... Şi doare.

* Titlul postării şi poza sunt "inspirate" din SONI de Andrei Ruse.

Cuvânt pentru eternitate

2009-09-26T16:05:00.003+03:00

Mi te-ai ascuns sub piele. Te-ai infiltrat acolo pe nesimţite şi ai început să sapi. Fără să ştii se pare. Fără să-mi fi dat măcar eu seama la timp. Fără să fi vrut niciunul dintre noi, dar mai ales eu, să se ajungă aici. Acum e prea târziu. Pentru că-mi simt sufletul în tălpi şi cu fiecare pas pe care-l fac îl calc în picioare iar şi iar... Nu pentru că mi-ar face plăcere să-mi tăvălesc sinele prin ţărână, ci pur şi simpu pentru că nu există alt remediu. Pentru ce remediu ? Pentru tine.
Pentru că dacă mi-ai fura secretele şi amintirile şi dacă mi-ai asculta visele cum ai asculta o casetă veche la un walkman nu foarte funcţionabil, mi-ai citi toate slăbiciunile, mi-ai descoperi toate ascunzişurile, toate tainele, te-ai bucura fără să ştii de goliciunea sufletului meu. Iar un suflet dezbrăcat de măşti, de principii şi reguli, de canoane, temeri şi ascunzişuri e mai vulnerabil decât un animal între prădători. Cât de periculoasă e o inimă deschisă ? Mai periculoasă decât o operaţie pe cord deschis.*
Pentru că alături de tine am învăţat să iubesc. Şi pentru că nu vreau să uit cum e, iar tu o să mă ajuţi. O să mă ajuţi pentru că mă iubeşti. Pentru că ştiu asta, simt, respir iubirea ta. Pentru că m-am folosit de asta şi am regretat. Pentru că apreciez şi nu am cum să îţi mulţumesc decât iubindu-te. Înzecit !
Îţi mulţumesc că m-ai învăţat să trăiesc. Îţi promit că nu o să te uit niciodată. Şi nu o să trebuiască să mă chinui să fac asta.

*Până în acest punct, textul nu îmi aparţine, fiind preluat de pe un alt blog. Îi mulţumesc autorului.

Explicaţie pentru inexplicabil

2009-09-22T14:53:00.006+03:00

E ciudat cum uneori durerea pune stăpânire pe întreaga ta fiinţă, desfigurându-te şi mutilându-ţi până şi sentimentele plăcute de odinioară. O clipă poate schimba o viaţă cu o cruzime incredibilă pentru ceva atât de scurt. Nu cred în destin. Nu am crezut niciodată şi nici nu cred că o voi face vreodată. Sunt doar întâmplări aruncate într-o ordine dezgustătoare, incertă, menite să te schimbe sau să îţi conserve temperamentul. E greu de înţeles de ce ar vrea cineva să te sfâşâie tu fiind aparent nevinovat, lăsându-te singur cu durerea care te roade pe dinăuntru asemenea unui vierme slinos.
Se întâmplă multe fără rost, sau cel puţin cu un rost total necunoscut nouă. De ce ar complota Universul prin nişte secunde fatale doar pentru a sfârşi o viaţă care trebuia în mod firesc să-şi urmeze cursul mult timp înainte ? Pentru ce atâta suferinţă şi lacrimi de disperare pentru nişte nenorocite de secunde neprielnice ? Şi cu ce scop toate astea ? Maturizare, prudenţă, realizare ? Nu. Pentru că aşa e nemernica asta de viaţă. Pentru că aşa vrea ea să fie. Cine a spus că moartea e crudă, nu a cunoscut viaţa. Era chiar necesar ca zeci de persoane să devină de o mie de ori mai îndurerate peste noapte ? A fost prea multă fericire ? Greşeli chiar de neiertat ?
Nu vom găsi niciun răspuns şi nici nu are rost să îi mai continuăm căutarea. Aşa va fi şi de acum înainte, ăsta e doar un început pentru unii şi o continuare pentru alţii. Suferinţe mai mari de atât nu vom mai avea, dar ne găsim o mică alinare în amintiri... De acum dureroase.

Cine mă cunoaşte ştie din ce motive am scris această postare. Sunt trăirile noastre, ale prietenilor, care am pierdut un om aproape perfect şi care ne vom gândi mereu la el. Nu te vom uita niciodată, vei rămâne în inimile noastre pentru eternitate, Răzvan !

Revoluţie !

2009-09-11T03:00:00.004+03:00

Toamnă cruntă şi pustie. Ploaie, multă ploaie, potopuri, şuvoaie, furtuni. Dezlănţuiri ale naturii, stări de nelinişte şi agitaţie. Asta ne aşteaptă. A venit prea repede pentru a ne fura vara. O vrem înapoi ! Dacă am putea am face reclamaţie şi am cere o vară de-un an. Pentru că vrem să ne scăldăm în căldură, să ne bem cafelele în soarele blând şi călduros al dimineţii şi să ne întoarcem de la muncă transpiraţi. Nouă aşa ne place. Ne place canicula. Vrem 30 de grade, uneori doar 20. Seara 25, nu vrem să transpirăm când ne facem plimbarea, vrem să mai respirăm măcar atunci. Dorim magazine cu aparate de aer condiţionat şi ventilatoare, nu cu centrale termice. Vrem să cumpărăm gheaţă la kilogram ca să putem respira în zilele toropitoare.
Nu mai vrem ploi urâte de toamnă, burniţă enervantă, vrem doar ploi de vară scurte şi calde, pe care nu te poţi supăra. Vrem ca seara să se lase abia la 22 şi soarele să răsară la 6, să nu dormim ca să ne putem trăi viaţa. Vrem marea în fiecare orăşel de provincie, ca să ne putem relaxa de câte ori dorim purtaţi de valuri. Vrem să ne purtăm tricoul preferat mai mult timp, nu doar 3 luni.
O să ne fie dor de tine, vară, dar promitem să facem tot posibilul să te aducem înapoi cât mai devreme posibil ! Chiar şi o revoluţie sezonieră !

Prisoner of my own

2009-09-04T03:22:00.008+03:00

Mă simt prizonieră între zidurile triste ale acestei lumi. Am ajuns să văd cu stupoare numai oameni diformi, fără culoare şi simţ. Sentimentele s-au transformat cu timpul în regrete aşezate în calea timpului cu unica speranţă de dispariţie. Va fi aşa uşor să uităm tot ce a fost şi să renaştem din propria noastră cenuşă asemenea unui măreţ phoenix, fără resentimente, ură, iubiri arse şi speranţe deşarte?
Gândirile unilaterale ale celor din jur mă îngrămădesc între cei patru pereţi ai lumii mele, o lume plăpândă, de sticlă, gata oricând să cedeze în faţa minciunilor şi trădării înconjurătoare. Suntem fiinţe prea mici ca să ne impunem în faţa nefericirii.
Nu cred în destin. Viaţa mi-a deschis ochii şi am realizat că trăim după propriile legi, după propria dorinţă şi, în acelaşi timp, dup-a noastră laşitate. Faptele şi vorbele aruncate pe şleau nu vor fi niciodată recuperate. Gândurile nu pot fi controlate, dar ce este în urma lor, da.
Am ajuns într-o formă atât de ingrată încât concepţiile mele conţin numai cuvinte morbide, depresive, uitate într-un colţ al raţiunii până acum. Frustrări sunt multe şi ies la suprafaţă cu fiecare cuvânt tastat apăsat aici.
Mulţi nu văd partea de suflet şi implicarea. Mulţi nu vor să creadă că există cineva în lumea asta care vrea să îşi împărtăşească fiecare durere, lacrimă, zâmbet, dorinţă şi iluzie cu ei, nişte necunoscuţi. Nu vor să creadă că în spatele a ceea ce citesc este un suflet în agonie, o raţiune care a ajuns să nu mai vrea să palpite din cauza lor, indirect. Din cauza celor care fac lumea asta atât de nepăsătoare, de rece şi de indiferentă, până şi cel mai introvertit om de pe Pământ s-ar simţi respins şi singur.
E înfiorător să ştii că nimănui nu îi pasă şi să încerci să îi răsplăteşti cu aceeaşi monedă gândind infantil că roata se întoarce.
Să nu încercăm să ne scuzăm erorile prin nişte concepţii tâmpite, spuse de oameni disperaţi în momente fatale, încercând să treacă peste orice faptă necugetată atât de uşor.
Sunt oameni şi oameni... Din păcate nu putem alege dintr-o mare de suflete cele care să ne fie alături, iar căutarea lor poate dura atât cât durează şi bătăile inimii. Poate chiar mai mult.
Rămân prizoniera propriei conştiinţe până când voi găsi o fiinţă care să-mi înţeleagă până şi cele mai prosteşti frustrări. Abia atunci nu voi mai fi singură.

Summer's gone. Where will we be when the summer's gone?

2009-08-31T01:29:00.009+03:00

Sfârşitul verii.

E deprimant să vezi cum soarele te mângâie cu ultimele-i forţe, luându-şi rămas-bun. Să vezi, pe zi ce trece, cum buna dispoziţie dispare, când totul devine întunecat, umed şi trist.
O să-mi fie dor de zâmbetele văratice, de nopţile pierdute pe malul mării, cu mângâierea brizei prin părul încâlcit, de dimineţiile târzii învăluite în miros de cafea proaspătă şi chiar de ploaia călduţă ce se grăbeşte în drumul ei spre pământul încintat.
O să-mi plângă fiinţa după soare. Las să mi se infiltreze ultimele raze de soare prin pori, simţindu-le până în inimă.
Îmi va fi dor. Dor de noi, cei de pe nisipul fierbinte, privind pierduţi marea. De buzele tale pe obrazul meu ars de soare şi de nopţile în care adormeam îmbrăţişaţi. Îţi aminteşti ? Răsfăţul din fiecare dimineaţă, zâmbetele care ne luminau feţele când ne întâlneam privirile... Par toate atât de departe !
Vreau să mai simt nisipul prin vene, să privesc stelele din braţele tale, să mă pierd în valuri !
De ce trebuie să treacă timpul ? De ce nu putem fiecare să îl oprim atunci când ne e bine ? Nu e corect să trăim după legile şi restricţiile astea tâmpite de 24 de ore ! Vreau o zi cu 46 de ore şi un an cu 465 de zile.
O să treacă timpul şi peste noi. Vom mai avea măcar o vară a noastră ?

De data asta NU !

2009-07-30T03:34:00.004+03:00

Nu. Azi nu am chef. Nici de soare, nici de ploaie, nici de briza mării măcar. Astăzi e dreptul meu să refuz ceea ce nu îmi doresc. Nu vreau dor. Nici speranţă, nici regăsire, nici aer. Am dreptul să refuz ceea ce mă denigrează într-un fel sau altul. Da ?! Atunci : NU ! Punct. E viaţa mea, nu a voastră.

Tadaaaaaaaaaaaaaaaam. Inspiraţie ? Revenire ? Nicidecum. Doar delir.

Pauză !!!

2009-07-23T02:40:00.002+03:00

Mijlocul verii. Momentul meu de fericire. Let me enjoy it !

Şi acum... Adio !

2009-06-06T01:54:00.000+03:00

Cunoaşte cineva un sentiment mai crud decât o despărţire ? Nu, nu fac referire numai la despărţiri amoroase. La conceptul în sine, la ruperea de suflete.Părinţi, bunici, fraţi, prieteni... Nu se duc ei odată şi-odată ? De ce să ne mai amăgim căutând împlinirea alături de cei dragi când ea nu e statornică ?
Nimic nu e mai dur decât să ştii că nu o să mai vezi poate niciodată o persoană pe care o iubeşti cu toată fiinţa. Există iubiri efemere, iubiri în amintiri şi iubiri eterne. Dar se pot ele numi veşnice dacă nimic din existenţa noastră nu are iz de eternintate ?
Îndepărtarea de oameni importanţi în viaţa noastră duce la îndepărtarea de noi înşine. Se epuizează constant acea fărâmă de cunoştiinţă de sine pe care persoana ţi-o reproducea. Şi când te pierzi pe tine, mai are vreun sens viaţa ?
E timpul nostru. Acum. Să profităm de noi înşine, sa ne explorăm până la dilatarea în neant a cunoştiinţelor. E unica ocazie, cât nu pierdem totul.
Existenţe translucide sunt pretutindeni; în privirea pierdută a demenţilor din dragoste, în sentimentul de pierzanie... Suferinţa e omniprezentă într-un mod absurd, chiar şi în viaţa celui mai fericit om de pe pământ.
Căci fără o antiteză sentimentală, am mai ştii ce e frumos şi ce nu ? Am mai putea iubi, ierta, ascunde, uita ? Am mai putea fi noi în cel mai paradoxal mod, ducându-ne existenţa curbilinie în voia noastră ? Sau ne-am lăsa purtaţi de soartă, în conceptul pueril de destin predestinat, aşteptându-ne sfârşitul ireversibil la fiecare cotitură a vieţii ?
Suntem firi slabe. Ne agăţăm cu dinţii de ultima persoană pentru a nu ne pierde definitiv. Suntem laşi, lăsându-ne în mâinile altora propriul drum. Şi însăşi viaţa, nu e ea o laşitate pentru cei slabi cu duhul ?

Încă mai avem timp...

2009-06-05T16:36:00.003+03:00

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,
Să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,
Să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
Avem timp să citim şi să scriem,
Să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
Avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
Avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
Să învinovăţim destinul şi amănuntele,
Avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
Avem să ne-alungăm întrebările, să ne-amânăm răspunsurile,
Avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
Avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
Avem timp să primim lecţii şi să le uităm după aceea,
Avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta - murim.
Am învăţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă.
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească
Tot ce poţi face este să fi o persoană iubită.
Restul... depinde de ceilalţi.
Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pese.
Am învăţat că durează ani să câştigi încredere
Şi în doar câteva secunde poţi să o pierzi.
Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă,
Ci PE CINE ai.
Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul circa cincisprezece minute,
După aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă,
Ci cu ceea ce poţi tu să faci.
Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva.
Am învăţat că oricum ai tăia,
Orice lucru are două feţe.
Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.
Am învăţat că poţi continua înca mult timp
Dupa ce ai spus că nu mai poţi.
Am învăţat că EROI sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie,
Indiferent de consecinţe.
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc,
Dar nu ştiu s-o arate.
Am învăţat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu supărat,
Dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevărată continuă să existe chiar şi de la distanţă,
Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevărată.
Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu,
Nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul.
Am învăţat că indiferent cât de bun îţi este un prieten
Oricum te va răni din când în când,
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii,
Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi.
Am învăţat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea,
Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii.
Am învăţat, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc,
Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.
Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
Şi nu faptele sale.
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe
Cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă.
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore
De către oameni care nici măcar nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul
Ca şi vorbitul
Poate linişti durerile sufleteşti.
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult
Îţi sunt luaţi prea repede...
Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.
Am învăţat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit.

(Octavian Paler - "Avem timp")

Surescitare

2009-06-04T17:47:00.001+03:00

Îmi pare rău că am abondonat scrierile regulate pe blog, reinventându-mă în singurătatea bolnăvicioasă a trăirilor umane... şi inumane. Am început să iubesc convieţuirea cu mine însămi. Mi se pare ceva firesc să fiu capabilă să îmi controlez rămăşiţele gândurilor fără o exteriorizare concretă. Poate pentru că am o vedere deja obiectivă asupra propriei vieţi, încât orice paradox mi se pare comun. Tristeţea, melancolia, suferinţa sunt stări obişnuite şi omniprezente, încât nicio culme a disperării nu m-ar putea impresiona. Am învăţat că nu sunt singura care suferă, dar sunt singura care îmi simte durerea. Analog se întâmplă şi în stările euforice. Explicaţiile şi motivaţiile seacă lacrimile. Nimic nu te mai poate arde. Trist. Lumea asta nu e, în fond, decât un monopol al suferinţei.

Chaos

2009-04-06T21:40:00.001+03:00

Lipsă subită, idei răstălmăcite, gânduri apăsătoare... Haos în simţiri. Concret ? N-am idee. Prea multe sau prea puţine pentru a se întregi. Altă dată.

Unsprezece minute

2009-03-25T22:22:00.004+02:00

Romanul "Unsprezece minute" este povestea Mariei, o fată dintr-un sat brazilian, ale cărei prime întâlniri inocente cu dragostea o lasă cu inima frântă. La o vârstă fragedă, ea se convinge că nu va găsi niciodată dragostea adevărată, crezând în schimb că "dragostea este un lucru cumplit care te face să suferi...". O întâlnire întâmplătoare în Rio de Janeiro o face să plece la Geneva, unde visează să găsească faimă şi bogăţie, dar sfârşeşte în stradă, ca prostituată.
În Geneva, Maria se îndepărtează tot mai mult de dragoste, devenind tot mai fascinată de sex. În cele din urmă, concepţia ei lipsită de speranţă despre dragoste este pusă la încercare când cunoaşte un tânăr şi chipeş pictor. În această odisee a descoperirii de sine, Maria are de ales între a urma o cale a întunericului - plăcerea sexuală de dragul plăcerii sexuale - sau a risca totul pentru a-şi găsi "lumina lăuntrică" şi posibilitatea sexului sacru, a sexului în contextul dragostei. În acest palpitant şi îndrăzneţ nou roman, Paulo Coelho analizează cu sensibilitate natura spirituală a sexului şi a dragostei şi ne invită să ne confruntăm cu propriile prejudecăţi, cu proprii demoni, să ne aflăm propria "lumină lăuntrică".

Descrierea se regăseşte pe spatele cărţii. Celor care vă plac acest gen de cărţi, v-o recomand cu plăcere. Mie mi-a plăcut.

"Subtitrarea" :
"Din jurnalul Mariei :
Când cunoaştem pe cineva şi ne îndrăgostim, avem impresia că toată lumea este de acord.
S-a întâmplat astăzi la apus de soare. Fără îndoială, deşi ceva ieşea rău, nu rămânea nimic.. nici păsările, nici muzica în depărtare, nici savoarea buzelor lui.
Cum poate dispărea aşa repede frumuseţea care era aici acum câteva minute ?
Viaţa e foarte rapidă ; oamenii trec de la cer la infern în câteva secunde.
Din jurnalul Mariei într-o zi când era în acea perioadă şi nu putea lucra :
Dar ce prostii spun ? În iubire nimeni nu poate zdrobi pe nimeni ; fiecare dintre noi este responsabil pentru ce simte şi nu putem să îl învinuim pe celălalt pentru asta.
M-am simţit rănită când i-am pierdut pe bărbaţii pe care îi iubeam. Astăzi sunt convinsă că nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni.
Aceasta este adevărata experienţă a libertăţii : să ai ce e mai important în lume fără a-l poseda.
Din jurnalul Mariei după ce a lăsat deoparte cartea aceea plictisitoare :
Toţi putem să iubim, fiind născuţi cu acest dar. Unele persoane o practică bine, dar majoritatea trebuie să reînveţe, să îşi amintească cum se iubeşte.
Unsprezece minute. Lumea se învârte în jurul a ceva ce durează doar unsprezece minute."

Ermetizare afectivă

2009-03-25T20:36:00.004+02:00

Pornesc de la replica personajului lui Coelho, Maria, din "Unsprezece minute" : "Ne cunoaştem numai când ne găsim în faţa propriilor noastre limite."
Situaţiile limită ne definesc în momentele accidentale, dar inevitabile, ale vieţii. În momente triste, grăbite, obscure... şi chiar în momente fericite. Reacţiile la impactul înconjurător, la întălnirea cu viaţa în cele mai rele momente ale ei, ne arată adevărata gândire.
Limitele fiinţei umane nu stau in materialitate. Se regăsesc în simţiri, în gândire, în raţionalitate şi în maturitate. Dragostea şi suferinţa sunt extremele realitaţii. Orice persoană se schimbă în anumite împrejurări, mai mult sau mai puţin necesare. Comportamentul fiinţelor umane este flexibil, adaptabil la condiţiile de (con)vieţuire. Este manipulabil, controlabil de alte caractere mai puternice decât el, dar îi rămâne puterea de "a evada" din supremaţia altora şi a reveni într-un mod plastic, inerţial, la forma iniţială.
Văzând şi alte căi de eliberare din tristeţea invadatoare, suicidul considerat de Cioran ca fiind calea supremă de scăpare din chinurile frământărilor, devine o modalitate infantilă, o fugă de responsabilitate demnă de penibilitate.
Dar să lăsăm criticii să îşi facă treaba, în timp ce noi admirăm filozofiile vieţii cotidiene. :)

Armin van Buuren featuring Jennifer Rene - Fine without you

2009-03-25T20:27:00.002+02:00

Why don’t you feel me
I’m so in need
Is it a wonder I resist from you?
I was the one who fell in this game
Then you took me away from you

I’m fine without you now
I don’t need you here
I’m fine without you now
Can you disappear

I’m fine without you now
I’ve given you my heart
I’m fine without you now
I’ve given you, given you everything
I’m fine without you now
I’ve given you my heart
I’m fine without you now
I’ve given you, I’ve given you everything

You’ve made it clear now
This is the end
No more goodbyes and sympathies from me
All you still want is a physical thing
But you’ve taken enough from me

I’m fine without you now
I don’t need you here
I’m fine without you now
Can you disappear

A fi sau a nu fi... ?

2009-03-25T19:51:00.002+02:00

Suflete în extaz. Definiri constante şi perverse ale eului. Nelinişti nejustificate. Tulburări comportamentale inexplicabile.
Cuvinte aruncate în neant, fără sens, fără valoare, fără simţiri. Sunt doar cuvinte pentru cei limitaţi cu spiritul, dar definitorii pentru suferinzi. Umbrele credinţei lor rămase în urma unei dezamăgiri monstruoase ale vieţii îi lasă să reflecteze la nebunia curentă şi cotidiană din jur, nebunie apăsătoare, stranie, străină de cunoştinţele lor. "Nebunie nebună".
Starea de moarte a conştiinţei nu mai e apăsătoare. S-a obişnuit cu ideea că va rămâne o umbră cu nevoile unei persoane, o umbră lipsită de sentimente, rămasă în urmă din ironia sorţii, de parcă nu ar fi fost de ajuns stadiul mizerabil în care se afla. Moartea e mai dulce decât agonia prelungită. Decât să se târască fără un scop, mai bine nu ar mai fi fost. Decât să fie scuipat de destin la fiecare colţ de drum, decât să îşi dorească să se mai trezească în fiecare dimineaţă cu gândul zilei ce urmează şi a tristeţii obişnuite pe care aceasta o aduce, mai bine s-ar fi dus odată cu restul sufletului său.
Nu fusese fericit niciodată. Şi nici nu îşi dorea. Avusese pesemne bucurii mărunte şi nesemnificative odinioară. Acum şi acelea l-au părăsit.
Era o existenţă neutră, fără un sens. Oare de ce se mai născuse ca să ajungă în stadiul acesta ? Se îndepărtase de toţi, inclusiv de el. Nu se cunoştea, nu se mai gândea de ce ajunsese aşa... Acceptase de mult că era o greşeală. Nu trebuia să fie conceput. Nu trebuia sacrificat un suflet prin el.
Singurul sentiment rămas era durerea. Durerea în stare pură, văzută ca pe un mod de cunoaştere, de apreciere, de maturizare. Avusese parte de o maturizare forţată, nu o dorea. Dar nu îşi putea impune nimic, nici măcar să trăiască.
Văzuse o scăpare. Vrusese să se elibereze de tot, să vadă lumina... prin moarte. Dar nu era în stare. Nu avea nimic de ce să se agaţe, dar ceva îl ţinea acolo, viu, ţintuit, incapabil de a trişa în jocul cu viaţa şi de a trece de cealaltă parte.
Şi continuase să îşi ducă existenţa mizeră mai departe, urmând paşii fireşti, murdari şi nefericiţi, dar întotdeauna imprevizibili, ai sorţii.

Resurrection

2009-03-24T14:26:00.000+02:00

Nicol Sponberg - Resurrection

Suflete deghizate

2009-03-24T13:50:00.004+02:00

Unul dintre puţinele lucruri de care îmi este cu adevărat frică este singurătatea. Nu singurătatea inevitabilă din anumite momente, ci singurătatea ca stare, ca existenţă. Nu aş putea împartăşi sentimentul "sublim" al acestei stări, dar de singurătate emotivă, prezentă la un moment dat in viaţa fiecărei vieţuitoare, pot vorbi cu uşurinţă. Pentru că nu puţine au fost momentele când îmi simţeam spiritul alunecând în neant de dor... De dorul unor persoane, al unor lucruri, al unor amintiri...
Sufletul e asemenea unei fiinţe. Are nevoie de îngrijire spirituală, de emoţie, de dragoste, chiar şi de adrenalină pentru a se menţine viu.
Se întâmplă să fii alături de o persoană şi să îţi fie dor de ea. E posibil ca amintirea cuiva să poată să te cuprindă cu un fior, nelăsându-te să îti duci existenţa sihastră cu aceeaşi intensitate ca odinioară. Sunt persoane indiferente, trecătoare, şi persoane indispensabile. Numai acestea îţi pot preveni durerea de neconceput lăsată în urmă de singurătate şi cu prezenţa lor te hrăneşti în cele mai crunte momente ale vieţuirii, căci sunt acolo pentru tine, cu tine şi în tine. Sunt persoane care cu o singură privire îţi ating sufletul. Persoane de care ai nevoie, cu a căror fericire te îmbeţi si a căror tristeţe te arde.
Când te simţi singur ai nevoie de cineva indiscutabil. Te "agăţi" de primul venit, dar puţini sunt aceia care îţi pot satisface setea de dragoste şi de înţelegere.
Pentru că întregul fiinţei cere ceva absolut, acel ceva există. Oamenii cu o capacitate extraordinară de a asculta au calitatea rară de a fi prieteni. Pentru că un suflet are nevoie de un alt suflet să îl sprijine, să îl înţeleagă şi să fie alaturi la orice oră, la bucurii şi tristeţi, indiferent de împrejurări.
Pentru că omul nu s-a născut pentru a fi singur. De aceea există prieteni ca voi. :)

*Sunt momente în care trebuie să ştii să asculţi şi tăcerile celuilalt. Să nu spui nimic, cel mult câteva cuvinte şi să îmbraţişezi. Să taci şi să îmbraţişezi... Să iubeşti...

*Citatul nu îmi aparţine.

2009-03-19T23:42:00.000+02:00

2009-03-19T22:30:00.000+02:00

În voia sorţii

2009-03-19T22:12:00.001+02:00

E prins între durere şi ezitare. Acum ori niciodată. E în stare să-şi calce peste puteri şi să îi spună ? Să îi spună că a fost doar o greşeală şi că nu mai ţine la ea ? De unde să găsească puterea să-i privească ochii palizi de ură ? Cum să o rănească cu sânge rece pe fiinţa care i-a dăruit totul ?
Sunt întrebări la care caută un răspuns. Singurul lucru cert este că nu mai poate aşa. Simte o afecţiune usturătoare faţă de persoana pe care cu puţin timp în urma o credea iubirea vieţii sale, nu ar putea să îi facă niciodată rău. Dar nu mai putea să se chinuie singur, în acte masochiste de înalt calibru, simţind cum îi iau foc buzele sub atingerea ei, cum corpul o ia razna, într-o fugă nebună, o goană după adevăr... Simţea o nevoie acută de egoism crud, involuntar, disperat. Sânge rece, indiferenţă şi lipsă de regrete. De asta avea nevoie pentru a-şi putea înfrunta temerile. De o putere stranie, care zăcea în el, ieşind mai la suprafaţă cu fiecare privire.
Obrajii îl ardeau. O are în faţa lui. Acum este momentul. Ezită. E poate cel mai greu lucru pe care l-a facut vreodată. Fericirea lui sau fericirea ei ? Durerea ei ar putea fi recuperabilă sau i-ar deveni fatală ? Riscă să piardă sau să câştige totul. E un joc de noroc.
Cuvintele îi ies involuntar, imprecise, variate, nedesluşite şi de neînţeles. Nu ştie ce l-a facut să vorbească. Impulsul de conservare a pus stăpânire pe el. Lacrimile ei nu îl impresionau. Durerea pe care o emana sufletul din faţa lui era infinit mai neinteresantă decât eliberarea greutăţii sale.
A lăsat-o în urmă, plângând, implorându-l să rămână. Nu i-a greşit cu nimic, dar nu îşi poate dicta fericirea. Era liber şi nimic nu îl mai putea întoarce în robie.
Fusese cel mai greu lucru din viaţa sa, dar a găsit puterea să o facă. Acum se simţea invincibil.

Have fun !

2009-03-16T17:15:00.001+02:00

Aruncă o privire --> www.neuronu.ro

Prietenie

2009-03-16T13:33:00.001+02:00

Cerul de un gri plumburiu mă îndeamnă să iau stilou de pe biroul prăfuit şi să îmi aştern gândurile pe hârtie. Am prea multe gânduri şi simt nevoia unei eliberări subite, unei implozii lipsite de explicaţii.
În aer pluteşte melancolie. Nostalgia mă inundă, pătrunde în interiorul meu în toate formele ei, cuprinzăndu-mi conştientul... şi inconştientul. Ciudat, dar de data asta nu mă gândesc la dragoste. Nu sufăr pe acest plan, sunt chiar fericită. Gândul îmi zboară la prieteni.
Oare care este adevărata definiţie a unui prieten ?
Dacă o luăm pe plan emoţional, cu siguranţă gândim că trebuie să ne asculte, să ne înţeleagă, să ne iubească etc. E suficient ? E posibil să cerem doar atât ? Material vorbind, este o fiinţă, un suflet sau o raţiune ? Este o simbioză între cele trei. Nu poate fii doar fiinţă pentru că nu ar putea înţelege temerile şi problemele unei alte fiinţe. Nu ar putea fii doar un suflet pentru că nu ar putea fi alături mereu. La fel cum a fi numai raţiune este puţin.
Un prieten este acolo unde ai nevoie de el. Ce frază banală ! Trebuie menţionat că el nu are nevoie de chemare. Simte când trebuie să îţi fie alături.
Bineînteles că acesta este doar un tip de prieteni. Ceilalţi sunt cei cu care te distrezi, care ştiu cum să te facă să zâmbeşti chiar şi în cele mai triste momente ale vieţii.
Merg pe concepţia că în viaţă ai doua suflete pereche : marea dragoste şi cel mai bun prieten. Două persoane care te cunosc pe deplin, care îţi citesc în ochi trăirile cele mai profunde ale sufletului. Care nu te-ar lăsa la greu - pentru că atunci când ţie îţi este greu, le este si lor. Şi totuşi... de ce sunt două şi nu unul singur ? De ce marea dragoste nu este de ajuns ? De ce prietenia adevărată nu te mulţumeşte pe deplin ?
Pentru că deşi au lucruri în comun sunt total diferite. Loialitatea, dragostea, grija, respectul şi încrederea sunt în ambele, dar sub diferite forme. Nu poţi iubi un prieten aşa cum îţi iubeşti iubitul. Pentru că aici doar inima iţi dictează. Un prieten nu îţi poate satisface dorinţele trupeşti cu pasiunea cu care o face un iubit.
Fără cel mai bun prieten, o parte din suflet ţi-ar fi stearpă. Ai grijă de sufletul tău !

Unforgivable

2009-03-13T20:39:00.000+02:00

Armin van Buuren featuring Jaren - Unforgivable

Apogeu

2009-03-13T18:12:00.001+02:00

Lacrimile îi curgeau şiroaie pe obrajii împietriţi. Amintirile îi împăienjeneau conştiinţa, suflarea îi era grea. Simţea un gol adănc în piept.
O întrebare întârziată îi străbătea întreaga fiinţă : "Cu ce am greşit?". Dorinţa arzătoare de a auzi o lămurire din gura celui iubit ajungea la extreme. Cât ar fi vrut să-l aibe în faţa ei, să îi sară în braţe şi să îi spună o dată în plus ca îl iubeşte şi că e nimic fără el ! Infinitul uitării o aştepta malefic şi nu mai avea decât o cale : să păşească înainte şi să-şi uite marea iubre. Să uite sărutările aprinse din nopţiile călduţe de mai şi nisipul care îi străpungea venele pe plaja din Vama Veche. Să-i uite chipul fericit ori de câte ori îi spunea cât de mult înseamnă pentru ea. Să-i uite atingerea catifelată pe pielea ei. Să uite cum la fiecare privire fluturii din stomac o ameţeau şi un fior îi cutremura fiinţa. Să uite pur si simplu că a avut un motiv pentru care sa trăiasca şi să treacă peste dragoste, rămânându-i vie doar amintirea pe care nimeni nu i-o va lua vreodată.
Se intreba "Ce e dragostea ? E benefică sau nu face decât să ne destabilizeze, să ne transforme în nişte monştrii incapabili de sentimente ?". Să fie numai fluturii ameţiţi din stomac care nu îi dădeau pace ? Sau tresăririle plăcute de fiecare dată când se gândea la el ? Nu. E sentimentul de întreg al existenţei umane. Când simţi că eşti complet, că nimic nu te mai poate înjumătăţi. Simţi cum ţi se umple inima cu o substanţă magică, o licoare caldă, plăcută, de fiecare dată când simţi că te priveşte. Dragostea este atunci când ajungi la apogeul vieţii, când totul în jur este irelevant, mai puţin el. El devine centrul Universului tău, totul şi nimic, dragostea şi ura, cearta şi împăcarea. El devine tu şi tu devii el. Întregul sublim, perfect, unic. Uniformitatea sufletului, simplitatea dragostei, parfumul fericirii.
Acum îi este dor de tot ceea ce înseamnă el. Îi este dor, practic, de ea. Pentru că perfecţiunea ei s-a destrămat. El devenise ea, au ajuns la apogeu împreună, erau un întreg. Erau, căci el a plecat odata cu ea. În urma ei nu a rămas decât trupul; sufletul, inima, raţiunea... Toate sunt la el ! A rămas o umbră lipsită de orice sentiment, ruptă de dragoste, arsă de durere, măcinată de furie. E ea... sau ce a mai rămas din ea. A ajuns în extrema cealaltă, plângând cu lacrimi de foc şi jelindu-şi iubirea. Acum mai e doar o existenţă nefericită, nu poate fi numită fiinţă. Partea uitată şi inconştientă a raţiunii ei se luptă pentru ca acel rest uitat în urma lui să supravieţuiască. Dar pentru ce ? Se simte moartă. E cu el acum, departe. Trăieşte din vise, respiră dorinţe şi se hrăneşte cu amintiri. Practic, e un nimic rămas viu din pură întâmplare.
Şi până la urmă... Care e apogeul dragostei ? Momentul unic de maximă împlinire trupească şi spirituală sau agonia infinită de după ?

Începutul

2009-02-22T00:55:00.000+02:00

M-am alăturat şi eu celor de pe blogspot. Aşadar, bine v-am găsit ! :)
Well.. Sincer, nu am idee despre ce aş putea scrie acum. O fi de vină ora târzie (mi-e foarte somn) sau pur şi simplu gândurile lipsite de sens şi culoare pe care le am în momentul acesta.. nu ştiu. Dar mă simt fără "vlagă", incapabilă să pot lega doua cuvinte. Am avut demult intenţia să îmi fac un blog că, deh.. e "la modă", nu ? :P Mă bucur că am şi pus-o în practică şi că acum postez aici. De ce black and white ? Să fim serioşi, câţi nu vedem viaţa în două culori ? Ori e albă, ori e neagră, vorba românului. Pentru ca o să încerc să vă prezint idei cu doua tăişuri, care se completează, dar, in acelaşi timp, sunt total opuse. Pentru că dacă nu e una, e alta şi nimic nu poate fi evitat. Alb şi negru, bine şi rău, fericire şi tristeţe, viaţă şi moarte. Pentru că viaţa însăşi e o antiteză. Îmi cer scuze dacă am postat ceva lipsit de sens, o sa revin cu idei noi si forţe proaspete ! Noapte bună !